Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, decembrie 6, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » SCANDALOS: Consilierii judeţeni au ras 171 de paturi de la Spitalul Judeţean din Târgovişte!

SCANDALOS: Consilierii judeţeni au ras 171 de paturi de la Spitalul Judeţean din Târgovişte! 

consiliul judetean dambovita 2

Poate a fost de vină căldura, altfel nu se explică de ce aleşii judeţeni din Dâmboviţa, care zic că se gândesc la sănătatea cetăţeanului, la binele şi prosperitatea acestuia, au votat astăzi ca la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte să se reducă numărul de paturi pentru bolnavi! Măi, oameni buni, sunteţi sănătoşi la cap? Când spuneţi adevărul, când gândiţi şi trăiţi măcar un pic pentru acest popor?

Cu siguranţă, consilierii judeţeni care descind la şedinţe numai din limuzine ultra scumpe, de crezi, în zilele când vin la Consiliul Judeţean, că cine ştie ce expoziţie auto s-a deschis pe Platoul Prefecturii, nu se tratează în spitalele târgoviştene. Merg la Paris, Berlin, Viena sau Madrid…

Singurul care a luat poziţie, cunoscând realitatea din unitatea spitalicească, a fost doctorul Jean Popescu. Medicul chirurg le-a atras atenţia colegilor votaţi de popor că greşesc, în condiţiile în care, nu de puţine ori, bieţii bolnavi stau şi câte doi într-un pat. E o plăcere, mai ales acum, vara!

Directorul unităţii medicale, doctorul Radu Petrescu, dedicat bolnavilor (am glumit!), a spus că Târgoviştea are spitalul cu cel mai mare număr de paturi din ţară. Boierie la noi, domn’ Petrescu! Hai să le facem praf! Curat-murdar, ar zice nenea Iancu, ascultând motivaţia invocată de musiu Petrescu.

A mai dat cu parul politic şi preşedintele Adrian Ţuţuianu care a precizat că numărul de paturi se reduce în urma unor înţelegeri de pe vremea lui Emil Boc. Alo, domnule preşedinte, păi tocmai de asta v-am ales, să îndreptaţi ce a stricat Boc, nu să ne aduceţi mereu aminte de el şi de gafele făcute!

Ce să mai zici. Cu politicienii nu te pui. Cel puţin până la alegeri. Aşa că, dintr-un foc, la Spitalul Judeţean Târgovişte s-au tăiat aproape 200 de paturi. Să fie fericit managerul Petrescu că a intrat în rândul lumii în ceea ce priveşte numărul de paturi!

De soarta bolnavului pe cine interesează? Pe nimeni. Vom trece, aşadar, de la doi, la trei pacienţi într-un pat! Spitalul a mai rămas să-l bulim, că în rest nu mai avem nimic.

Răspuns la SCANDALOS: Consilierii judeţeni au ras 171 de paturi de la Spitalul Judeţean din Târgovişte!

  1. paul duvalma

    Bravos natiune!Uite ce-am ales!Pai daca ne omarati cine va mai voteaza mai…

     

Adaugă un Comentariu

*