Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, septembrie 27, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » Se face drum pe lângă zidul execuţiei Ceauşeştilor

Se face drum pe lângă zidul execuţiei Ceauşeştilor 

Consiliul Judeţean Dâmboviţa investeşte 10 milioane de lei pentru construirea unui drum prin mijlocul unităţii militare în care au fost judecaţi şi împuşcaţi, în decembrie 1989, Elena şi Nicolae Ceauşescu. Este primul pas în vederea includerii cazarmei în circuitul turistic, urmând ca imobilul să fie transformat într-un Muzeu al Comunismului.

Lucrarea va fi scoasă la licitaţie în această primăvară. Preşedintele Florin Popescu este optimist şi crede că lucrările, dacă nu apar contestaţii, ar putea demara în vara acestui an.

Drumul va măsura 1,2 km. Va dispune de patru benzi de circulaţie, cu parcări şi trotuare aferente, plus zone verzi.

După finalizarea acestui proiect, turiştii vor putea ajunge foarte uşor la Muzeul Comunismului, pe care urmează să-l înfiinţeze autorităţile în fosta unitate militară de la gară. În plus, noul segment de drum va asigura fluidizarea circulaţiei rutiere din zona Bulevardului Carol I, Pavcom şi Micro VI către centura municipiului Târgovişte.

Răspuns la Se face drum pe lângă zidul execuţiei Ceauşeştilor

  1. entuziastul

    da da da!!! alte drumuri si parcari in orasul perfect al Targovistei! sunt sigur ca vor sari la treaba toti cetatenii, fiindca sunt lipsiti de griji si abia asteapta sa-i serveasca pe popescu si boriga. iar din mandrie ca au asemenea fii de comunisti in fruntea judetului si orasului, le vor face 2 statui chiar la intrarea in muzeu. de asemenea, propun ca muzeul sa fie pazit de marin antonescu, de dragul vremurilor vechi cand securistii pazeau comunistii. 😉

     

Adaugă un Comentariu

*