Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, septembrie 24, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » SEMNAL: Elevii din judeţul Dâmboviţa primesc cornuri mucegăite!

SEMNAL: Elevii din judeţul Dâmboviţa primesc cornuri mucegăite! 

colegiul prefectural

Pe ordinea de zi a Colegiului Prefectural Dâmboviţa de astăzi, 25 septembrie 2015, au fost teme importante, măcar ca subiecte de discuţii, dacă nu de punere în practică, cum de altfel se obişnuieşte. Din păcate, problemele au fost aduse la radiografiere cam târziu. Şcoala a început de aproape două săptăpmâni iar vara, ca să vorbim despre secetă, s-a cam consumat. Deja au început ploile… Rapoartele prezentate de reprezentanţii instituţiilor care au avut dreptul la cuvânt ca de obicei, concepute într-un limbaj de lemn, menite să acopere esenţa necazurilor.

Inspectorul Şcolar General, Sorin Ion, în principiu, a fost mulţumit, cu mici excepţii, de cum a demarat anul şcolar atât în ceea ce priveşte pregătirea instituţiile de învăţământ şi dotările, cât şi de personalul didactic. Sorin Ion a precizat că, în învăţământul dâmboviţean, nu ar mai fi cadre necalificate. Excepţiile scoase în faţă, ce-i drept mai timid, ar fi: profesorii de biologie care lipsesc din sistem. Nici măcar şcolile din oraşe nu dispun de dascăli care să predea această materie. Au mai fost trecute la capitolul excepţii şi unităţile care nu au primit autorizaţii de funcţionare. Acestea sunt împrăştiate pe la Corbii Mari, Vârfuri şi Glodeni. De pildă, la Vârfuri, copiii de grădiniţă sunt educaţi într-un container. La Glodeni, din cauza unui conflict istoric între directorul şcolii şi primar, toaleta modernă a instituţiei de învăţământ nu este folosită, elevii apelând pentru nevoi tot la WC-ul din fundul curţii. Prefectul Ioan Marinescu a promis că va merge acolo să vadă ce se întâmplă. Cât priveşte comuna Vârfurile, reprezentantul Guvernului în teritoriu aşteaptă ca instituţile specializate să spună cum s-au cheltuit miliarde de lei pentru un monument şi alte lucruri inutile, în loc să se investească în educaţie.

Şeful Inspectoratului Şcolar a atras atenţia că în perimetrul unor şcoli încă mai există fose septice neacoperite sau protejate superficial. A dat exemplu comuna Butimanu, unde în curtea şcoli este un puţ neacoperit, adevărat pericol pentru copii. A atacat Sorin Ion şi programul „laptele şi cornul” care nu a intrat într-o normalitate. Sunt şcoli care se trezesc că distribuitorul le lasă alimentele ce trebuie să ajungă la elevii la ora 5 dimineaţa, în faţa porţii. Nici calitatea produselor nu a fost rezolvată. A mărturisit inspectorul şcolar general că, zilele trecute, a primit la birou cornuri mucegăite.

Despre problemele din şcoli a vorbit extrem de critic şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Sorin Stoica. Raportul prezentat a fost dur, asta în condiţiile în care inspectorii DSP au verificat doar 160 de unităţi de învăţământ. S-au găsit foarte multe lipsuri şi neconcoprdanţe cu legea. De la lipsă apă curentă şi lipsă toalete moderne, la săli de clasă subdimensionate şi spaţii improprii pentru depozitarea laptelui şi a cornului, lipsa instalaţiilor frigorifice, în condiţiile în care copiilor li se va distribui şi lapte dulce.

A urmat Direcţia Sanitară Veterinară, cu un material cap coadă generalităţi, fapt care l-a nemulţumit pe Ioan Marinesacu, care ar fi vrut lucruri concrete, exemple clare.

În final, Dragomir Melucă – directorul Direcţiei Agricole Dâmboviţa, o instituţie care funcţionează din inerţie, cu doar 10 angajaţi, a cuvântat neconvingător despre secetă.

Discuţile s-au încins. Şi acum se întrebau reprezentanţii statului de ce nu se asociază agricultorii, de ce preferă să lucreze pământul individual. Întrebări de dragul subiectului. De fapt, răspunsurile le ştiu cu toţii. Agricultorii fug de birocraţie, de taxe, de activitate facturată. Despre secetă şi efectele sale a făcut câteva precizări pertinente şi Costel Preda, directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa. În lipsa unor dotări tehnice pentru asigurarea necesarului de apă la culturi, agricultorii trebuie determinaţi, ţinând cont de accentuarea procesului de secetă, să renunţe la unele plante de cultură care nu fac faţă lipsei de umiditate.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*