Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, ianuarie 19, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » SEMNAL: Guvernul Cioloş a distrus tot ce se făcuse bun în sistemul de sănătate

SEMNAL: Guvernul Cioloş a distrus tot ce se făcuse bun în sistemul de sănătate 

carmen-holban

Carmen Holban, viceprimar al municipiului Târgovişte şi candidat PSD pentru Camera Deputaţilor cu certe şanse de a se afla în iarnă în noul for legislativ al ţării, atrage atenţia asupra problemelor majore care au apărut în ultimul an în sistemul românesc de sănătate, ca urmare a proastei guvernări de sorginte tehnocrată.

Spune Carmen Holban că reprezentanţii Cabinetului Cioloş au cam uitat de nevoile cetăţeanului, au uitat că bolnavul reprezintă prioritatea zero a reformei în sănătate iar bugetul trebuie construit în funcţie de nevoile pacientului. Acum, sub puterea tehnocrată, totul parcă a amorţit. Tocmai de aceea, reprezentanţii PSD vor să aducă lucrurile la normalitate, să repună cetăţeanul în drepturile sale fireşti.

Candidata Carmen Holban, ca specialist în sănătate, urmăreşte tot ceea ce se întâmplă în acest domeniu deosebit de sensibil. În ultimul an, de când la putere se află Guvernul Cioloş au apărut unele derapaje de la linia corectă a funcţionării sistemului medical, cu efect deosebit de grav asupra sănătăţii populaţiei.

Un program naţional destinat bolnavilor de hepatita C în care interferonul, medicament cu foarte multe reacţii adverse, a fost înlocuit cu un alt tip de tratament, mai puţin nociv pentru pacienţi şi la un preţ mult mai mic, a fost eliminat.

„Acest program a fost demarat în 2015, iar beneficiari au fost 5.700 de bolnavi de hepatită C. Urmare a tratamentului aplicat, 99% dintre pacienţi au fost vindecaţi. În 2016, acest program a fost anulat. Pacienţii au fost privaţi de dreptul lor la sănătate. Dorim ca, din 2017, să implementăm acest program de care să profite atât pacienţii cu grad de fibroză F4 cât şi cei cu grad de fibroză F3″, a precizat Carmen Holban.

O altă gafă a actualului guvern, cu impact negativ asupra sănătăţii românilor, pe care o semnaleză Carmen Holban se referă la majorarea preţului la 65% dintre medicamente, măsură luată de tehnocraţi prin Hotărârea de Guvern nr. 800 din octombrie 2016.

„Este inadmisibil, este nedrept! Noi dorim ca preţul la medicamente să fie mai mic, să aibă acces la tratament toţi pacienţii. Vom anula aceste majorări de preţuri”, a afirmat Carmen Holban.

Adaugă un Comentariu

*