Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, decembrie 7, 2019
Sunteți Aici Home » AGRICULTURĂ » SEMNAL: Legea vânătorii trebuie corectată, fiindcă îi îngrădeşte pe crescătorii de animale!

SEMNAL: Legea vânătorii trebuie corectată, fiindcă îi îngrădeşte pe crescătorii de animale! 

agricultura oi k

Federaţia Naţională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară şi Servicii Conexe din România – PRO AGRO atrage atenţia că legiuitorul român impune crescătorilor de ovine, caprine şi bovine, prin modificările şi completările aduse Legii Vânătorii, constrângeri nedrepte, cu repercusiuni negative asupra activităţii viitoare şi solicită îndreptarea actului normativ.

„Crescătorii de animale nu țin câinii de plăcere ci păstrează un număr de câini suficient în funcție de mărimea turmei care să asigure protecția oilor, dar și a ciobanilor.

Pagubele produse de animalele din fondul cinegetic asupra culturilor vegetale, pomilor fructiferi și pășunilor trebuie despăgubite de către gestionarii fondului cinegetic pe raza căruia s-a produs dauna, inclusiv suportarea eventualelor penalități impuse de APIA.

Solicităm introducerea în conținutul legii 149/2015 a unui articol care să prevadă obligativitatea vânătorilor din fondurile cinegetice de a-și dimensiona încărcătura pe habitate conform prevederilor legale în vigoare și asigurarea hranei animalelor din habitat.

Considerăm de bun simț ca pentru organizarea vânătorilor să fie dat și acordul scris al proprietarului/concesionarului/arendatorului terenului pe raza căruia se desfășoară și introducerea acestei prevederi în conținutul legii”, se arată într-un comunicat al Federaţiei PRO AGRO.

Adaugă un Comentariu

*