Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, decembrie 6, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » SEMNAL: Românii fără loc de muncă s-au transformat în… vânători de subvenţii!

SEMNAL: Românii fără loc de muncă s-au transformat în… vânători de subvenţii! 

cezar dinca AJOFM 3

Cezar Dincă – director executiv adjunct la AJOFM Dâmboviţa a vorbit astăzi, fără rezerve, despre realitatea de zi cu zi, contrar obiceiului şefilor de la Şomaj de a da citire, în cadrul conferinţelor de presă, doar unor date statistice cu privire la numărul de şomeri, locuri de muncă şi cursuri de calificare-recalificare!

Potrivit adjunctului de la AJOFM Dâmboviţa, persoanele fără ocupaţie manifestă o reticenţă sporită când vine vorba de încadrarea în muncă. De asemenea, atunci când li se propune să participe la cursuri de calificare-recalificare, preocuparea de bază este să afle dacă vor fi obligaţi să vină zi de zi şi dacă vor obţine la final vreo subvenţie, nicidecum nu se arată interesaţi de şansele de a se angaja la final.

„Parcă a apărut o nouă ocupaţie în România: vânătorii de subvenţii! Spun acest lucru cu toată responsabilitatea. Este concluzia aproape tuturor furnizorilor care au avut cursuri de calificare în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană şi s-au acordat subvenţii în urma acestor cursuri. Există obligativitatea, conform legii, atât pentru şomerii indemnizaţi cât şi pentru persoanele care beneficiază de ajutor social, să participe la un curs de formare profesională sau să nu refuze un loc de muncă dacă li se ofere, iar oamenii caută să se ducă numai la acele cursuri unde se acordă subvenţii. După mine, ar fi mai bine să se elimine aceste subvenţii”, a explicat Cezar Dincă.

Adaugă un Comentariu

*