Știri, Muntenia-Sud, România|joi, octombrie 22, 2020
Sunteți Aici Home » INFO UTIL » SFAT: Pipăiţi, mirosiţi şi întoarceţi pe toate părţile produsele alimentare pe care vreţi să le cumpăraţi!

SFAT: Pipăiţi, mirosiţi şi întoarceţi pe toate părţile produsele alimentare pe care vreţi să le cumpăraţi! 

Sursa foto: www.arenamall.ro

Autorităţile ne sfătuiesc să avem mare grijă la alimentele şi băuturile pe care le consumăm. Din cauza temperaturilor care depăşesc 35 de grade Celsius, pot interveni modificări esenţiale în structura unor produse, fapt ce ne poate afecta sănătatea. Astfel de situaţii nedorite pot să apară la agenţii economici care nu dispun de spaţii de depozitare care să respecte temperatura de păstrare a unor produse alimentare. Aşadar, mare atenţie la caracteristicile produselor: miros, culoare, aspect!

Din start trebuiesc refuzate alimentele care au aspect mâzguit, miros acru,  început de fermentare, consistenţă moale. Trebuie să cumpărăm doar sucuri, ape şi diverse băuturi răcoritoare depozitate corespunzător, neexpuse acţiunii directe a razelor solare. Atenţie şi la ambalajul produselor cu potenţial perisabil! Să nu fie bombat, deformat sau rupt. De asemenea, suntem sfătuiţi de specialişti să cumpărăm alimente numai din locurile autorizate, care asigură condiţii optime de depozitare, expunere şi comercializare.

Adaugă un Comentariu

*