Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, ianuarie 22, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » SIMBOL: Calea Luminii, un culoar al credinţei, păcii şi iubirii la Târgovişte

SIMBOL: Calea Luminii, un culoar al credinţei, păcii şi iubirii la Târgovişte 

Calea Luminii 1

În urmă cu 16 ani, în Joia Mare, la Târgovişte, a prins suflet un eveniment spritual unic în România: „Calea Luminii”. Acest spectacol cu valenţe artistice şi mistice profunde, care a capacitat de-a lungul anilor mii de târgovişteni, devenind tradiţie, l-a avut ca iniţiator pe pictorul Mihai Şerbănescu. El a gândit acest coridor al credinţei sublime. Încet-încet, fascinaţia căii luminii a cuprins şi alte oraşe mari din România. Nu mai vorbim de faptul că, alături de artizanul manifestării, au venit Arhiepiscopia Târgoviştei – care a dat evenimentului nuanţe de ritual profund, Primăria, Consiliul Judeţean şi Teatrul Tony Bulandra.

În fiecare an, în Joia Mare, începând cu ora 19:30, centrul Târgoviştei se umple de lumină vie. Tineri, bătrâni şi copii, într-o procesiune perfectă, dar derulată de la sine, aşează lumânările aprinse din Piaţa Mihai Viteazul, pe Bulevardul Carol I până aproape de gară, formând un lung culoar de lumină, o potecă a căldurii sufleteşti, a păcii şi credinţei.

Ilustraţia muzicală a evenimentului creştin care cheamă şi îndeamnă târgovişteanul la rugăciune şi înţelegere a reprezentat-o în fiecare an o piesă de o sensibilitate aparte interpretatată de regretatul artist târgoviştean Lorin Stănescu.

Despre semnificaţia „Căii Luminii” au vorbit astăzi primarul interimar Cristian Stan, Mihai Şerbănescu, viceprimarul Cosmin Bozieru, city managerul Gabriel Cioacă, părintele Marian Puiescu şi directorul de marketing al Teatrului Tony Bulandra – Mircea Laslo. Cu toţii i-au invitat pe târgovişteni să vină mâine seară pe „Calea Luminii”.

conferinta calea luminii

Adaugă un Comentariu

*