Știri, Muntenia-Sud, România|luni, mai 29, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » SISTEM: Cum iau românii ţeapă, cu tot cu card de sănătate!

SISTEM: Cum iau românii ţeapă, cu tot cu card de sănătate! 

spitalul judetean






Ne place sau nu, ne ajută mai mult sau ba, cardul de sănătate devine indispensabil pentru românul asigurat. Fără acest document plastifiat, cu faţă europeană, nu mai putem beneficia de serviciile medicale în regim de gratuitate în unităţile medicale de stat şi, după caz, chiar şi în cele private.

Folosirea cardului a devenit obligatorie de la 1 mai 2015, dar, fiindcă au existat lacune în accesibilitate, lipsă cititoare, blocaje ale serverelor, nu mai punem la socoteală faptul că mii de astfel de carduri nu au ajuns la beneficiari, a mai intervenit o amânare, până la 1 septembrie 2015.

După cum a precizat dr. Alexandra Stan, preşedinte – director general al CJAS Dâmboviţa, pentru acest judeţ au fost tipărite 329.537 de carduri. După încheierea procedurii de distribuire prin poştă, au fost returnate Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate 12.541. În următoarea etapă, cu sprijinul medicilor de familie, au mai ajuns la cetăţeni încă 4.324 de astfel de documente, iar la ghişeele instituţiei au mai fost transmise oamenilor alte 2.412 carduri de sănătate. Au mai rămas de distribuit doar 5.805 carduri.

alexandra stan, director CJAS DambovitaCJAS Dâmboviţa îi informează pe cetăţenii asiguraţi care nu au intrat încă în posesia cardului că pot verifica dacă li s-a emis acest document prin accesarea serviciului pus la dispoziţie de CNAS la adresa http//www.cnas.ro/page/verificare-asigurat.htlm sau se pot adresa caselor de asigurări de sănătate în evidenţa cărora se află pentru verificare şi, după caz, eliberarea cardului de sănătate.

Există o soluţie şi pentru asiguraţii care au pierdut sau deteriorat cardul de sănătate. Aceştia pot solicita eliberarea unui card duplicat la casele de asigurări, unde vor depune o cerere şi vor plăti contravaloarea noului card şi a cheltuielilor de distribuire prin serviciile poştale, respectiv 15,5 lei. Până când vor intra în posesia cardurilor, asiguraţii vor avea acces la serviciile medicale în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate ce li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea cardului duplicat.

Să nu credeţi că românii neasiguraţi, adică neposesori de carduri de sănătate, vor fi lăsaţi să moară! Şi ei vor beneficia de pachetele minimale de asistenţă medicală, însă pentru mai mult de atât vor trebui să scoată bani din buzunar.

Până când vom avea carduri de sănătate cu ajutorul cărora vom putea să ne plătim serviciile medicale din banii cu care am cotizat ani şi ani, adunaţi într-un cont personal, indiferent dacă mai suntem angajaţi undeva sau nu, mai durează. Doar la noi plăteşti 20 de ani asigurările de sănătate şi rămâi neasigurat din prima zi în care îţi pierzi locul de muncă. Contribuţia ta, pe care poate că nici nu ai folosit-o vreodată, nu te mai ajută cu nimic. Ca să nu mai vorbim şi de faptul că, dacă s-au terminat fondurile alocate unei luni, nu-ţi poţi face analizele când ai nevoie, chiar dacă ai în buzunar cardul de sănătate. Cum s-ar spune, ai luat ţeapă!

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*