Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, iunie 3, 2020
Sunteți Aici Home » REPORTAJ » ŞOCANT: Cel mai odios criminal în serie român este o femeie care a omorît 30 de bărbaţi

ŞOCANT: Cel mai odios criminal în serie român este o femeie care a omorît 30 de bărbaţi 

Foto: assets.acasatv.ro

Prima parte a vieții celei care ocupă primul loc în topul celor mai mari criminali în serie români reprezintă și azi un mister pentru criminaliști. În fond, nici măcar numele adevărat nu îi este cunoscut, atâta vreme cât în analele criminologiei ea a rămas cunoscută ca Vera Renczi, numele de familie aparținând celui de-al doilea sau soț. Unele surse îi indică drept an al nașterii anul 1903 dar, cel mai probabil, Vera s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, în București, în urma legăturii dintre un om de afaceri ungur și o frumoasă tânără unguroaică ce aparţinea micii nobilimii din România. Copilăria și-o petrece la București, acolo unde rămâne până la vârsta de 13 ani.

Odată cu pierderea mamei, Vera este mutată de tatăl său la Berkerekul Mare, oraș din Serbia, ce la vremea respectivă făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, unde acesta deținea o mică moșie. Adolescența Verei este marcată de lipsa unei prezenţe protectoare masculine (a tatălui) şi numeroase aventuri amoroase, ea ajungând nu o dată, pe prima pagină a ziarelor locale din cauza scandalurilor în care implică de la elevi de liceu până la bancheri și oameni de afaceri.

Nimeni nu se aștepta că tânăra să își mai uite moravurile, însă miracolul se produce atunci când Vera îl cunoaște pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va și căsători. Tânăra nu își continuă escapadele, ci devine o soție atentă și plăcută, mai ales după nașterea fiului lor, Lorenzo.

Totuşi la mai puțin de un an, Karl dispare misterios pentru a nu mai reveni niciodată. Vera explică apropiaților că soțul său a părăsit-o și că a decedat ulterior într-un accident de mașină în România.

După ce a purtat o vreme doliu, cam cât cereau canoanele vremii, Vera se mărită din nou. Numele acestui bărbat avea să rămână în istoria crimei, Joseph Renczi. La fel ca şi Vera, acesta era recunoscut în lumea mondena pentru frumuseţea sa şi pentru numărul mare de amante pe care le avusese de-a lungul timpului. Un amănunt în plus: Joseph Renczi era extrem de bogat.

Cuplul nu se bucura, însă, prea mult de liniştea unei casnicii, iar Joseph, obişnuit cu vechile sale obiceiuri, începe să îşi inşele cu frenezie tânăra soţie, la scurt timp după oficializarea căsătoriei. Zvonurile ajung la urechile Verei Renczi, iar accesele ei de furie şi ameninţările dintre cele mai morbide devin o obişnuinţa pentru apropiaţii cuplului. Ameţit, probabil, de succesele sale, Joseph face imprudenţa de a nu-şi asculta soţia şi de a continua seria escapadelor amoroase. La scurt timp, în ciuda constituţiei sale robuste, el este lovit de o boală misterioasă şi nu se mai poate ridica din pat. Cu un devotament exemplar, Vera îl îngrijeşte seară de seară şi nimeni nu îşi putea imagina că tocmai ea era cauza afecţiunii care îl lovise din senin. În mod ciudat, nici dispariţia inexplicabilă a lui Joseph, care survine la numai câteva luni după îmbolnăvire, nu ridica semne de întrebare autorităţilor locale, iar castelană de la Berkerekul este lăsată, din nou, în pace.

La fel ca şi în cazul dispariţiei primului soţ, Vera începe să poarte iarăşi rochiile negre de doliu deşi nimeni nu avea cunostinţă de decesul celor doi. Doliul nu a ţinut prea mult. Pentru Vera Renczi începea o nouă perioadă în care escapadele amoroase aveau loc cu regularitate. De data aceasta, tânăra îşi căută rapid alinare în tumultoasa viaţa de noapte de la Viena. Petrecerile deocheate din centrul Imperiului Austro-Ungar se ţin lanţ seară de seară şi, nu o dată, se transforma în orgii care o au în centrul lor pe frumoasa blonda din Berkerek.

Însoţită întotdeauna de o ceată de admiratori, Vera Renczi se retrage din când în când cu câte unul dintre aceştia la conacul sârbesc. În mai puţin de 10 ani, peste 30 de bărbaţi treg pragul castelanei, fără a se mai întoarce vreodată. Vera îşi alegea cu atenţie victimele: erau doar străini veniţi ocazional de la Viena, despre care autorităţile sârbeşti nu aveau nicio informaţie.

Vera simţea o plăcere stranie să ştie ca ea, şi nimeni alta, a fost ultima femeie din viaţa fiecărui bărbat care îi trecuse pragul. În liniştea sumbră a criptei, ea se reculegea adesea, delectându-se cu o cupă de şampanie şi vorbind cu fantomele celor ucişi. Acest ritual a durat vreme de peste 15 ani.

CITEŞTE ÎNTREAGA POVESTE AICI

Adaugă un Comentariu

*