Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iulie 2, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » SUCCES: Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa, locul III pe ţară după numărul proiectelor educaţionale

SUCCES: Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa, locul III pe ţară după numărul proiectelor educaţionale 

inspectoratul scolar dambovita 2

Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa derulează, în acest moment, 34 de proiecte Erasmus+ în 16 unităţi de învăţământ, 23 dintre acestea fiind parteneriate strategice şi 11 proiecte de mobilităţi şcolare în scop de formare continuă, ceea ce situează judeţul pe locul al treilea la nivel naţional. De asemenea, în primăvara anului curent patru unități de învățământ și-au reconfirmat statutul de Școală Europeană, titlu cu care se mândresc unsprezece unități dâmbovițene.

„Tematica proiectelor este foarte diversă și adresată atât elevilor cât și profesorilor cuprinzând activități de formare de competențe TIC sau competențe de comunicare în limbi străine, de deprindere a unor metode noi de predare etc, precum și activități de tip ”job shadowing”/stagii de observare pentru profesori sau stagii de practică pentru elevi în instituții gazdă din alte state europene”, informează inspectorii şcolari pentru proiecte educaţionale Cristina Groza şi Valentin Stancu.

Tot în acest an au fost încheiate două proiecte cu finanțare nerambursabilă prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane adresate elevilor din anii terminali din ciclul gimnazial și liceal:

I. Proiectul ”Teen Perform – Program inovator de îmbunatățire a rezultatelor școlare în învaățământul liceal”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013 și implementat de ISJ Suceava, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ISJ Dâmbovița și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar București.

II. Proiectul „Acces la succes – Program inovator de pregătire suplimentară a elevilor pentru evaluarea națională” cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007 – 2013 și implementat de ISJ Dambovița, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu ISJ Suceava.

Totodată, unităţile şcolare din Dâmboviţa se pregătesc să facă faţă provocărilor anului 2016. În acest sens, au fost derulate, în lunile noiembrie şi decembrie, mai multe cursuri de formare şi seminarii de informare, cu scopul de a dezvolta în rândul participanţilor competenţele de proiectare şi planificare a unui proiect de mobilitate în cadrul Programului Erasmus+, dar şi pentru a-i ajuta să analizeze corect nevoile instituţiilor în care lucrează şi a identifica eventuali parteneri europeni şi a scrie proiecte.

Adaugă un Comentariu

*