Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, septembrie 18, 2019
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » SUD MUNTENIA: Funcţionarii publici, trimişi la cursuri în domeniul achiziţiilor publice

SUD MUNTENIA: Funcţionarii publici, trimişi la cursuri în domeniul achiziţiilor publice 

liviu-musat

727 de funcţionari publici din judeţele care alcătuiesc Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia vor urma cursuri de formare profesională cu experţi externi, experţi din cadrul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia şi experţi ANAF, în vederea unei mai bune absorţii a fondurilor europene. 306 persoane se vor specializa în domeniul manager de proeict, iar 421 în achiziţii publice.

Iniţiativa i-a aparţinut preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Adrian Ţuţuianu, care a preluat anul acesta conducerea Consiliului de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, instituţia care va suporta integral cheltuielile.

Cursurile se organizează de către ADR Sud Muntenia în fiecare judeţ, în serii de câte 28 de persoane. Practic, pe durata a cinci zile, funcţionarii vor asimila toate noţiunile teoretice şi vor efectua şi instruiri practice, iar la final vor susţine un examen… pe bune, după cum s-a exprimat Liviu Muşat – directorul ADR Sud MUntenia.

„Nu vrem să ne minţim, să ne furăm căciula unii altora. Este un lucru îmbucurător că există preocupare pentru specializarea angajaţilor din consiliile judeţene, din primării, din instituţii publice. Regiunea va avea la final un beneficiu mult mai mare decât suma cheltuită pentru aceste cursuri. Vom aveam proiecte mai bine făcute, o mai bună absorţie a fondurilor europene şi o cheltuire cât mai corectă a banilor”, a precizat Liviu Muşat.

Adaugă un Comentariu

*