Connect with us

Dâmboviţa

Adevărul şi numai adevărul, prima deviză a puterii liberale!

Publicat

pe

Virgil Guran, preşedintele PNL Dâmboviţa, este om de bază al premierului Ludovic Orban, vector de imagine important, bun comunicator, drept pentru care a fost inclus rapid în echipa din cadrul Cancelariei primului ministru. Guran ocupă postul de consilier pe probleme de ordine publică şi siguranţa cetăţeanului, funcţie cu rang de secretar de stat. Liderul liberalilor dâmboviţeni promite că noile atribuţiuni nu îl vor rupe de judeţul Dâmboviţa, de organizaţia liberală de aici şi că se va implica pentru a se întâmpla lucruri bune şi în acest judeţ.

La prima conferinţă de presă de după numirea sa în înalta funcţie guvernamentală, Guran a venit cu un gen de raport în vreo 10 pagini, pentru a arăta ziariştilor ce a făcut Guvernul Orban într-o lună şi jumătate de când se află la putere. Ironic, doar atât cât îi stă bine unui politician, a spus că „dacă veneau cei de la PSD cu ceea ce au făcut în cei 7 ani de stat la guvernare, nu aveau mai mult de o foaie”.

În opinia lui Virgil Guran, cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă actualul guvern este acela de a reechilibra bugetul. Liderul PNL spune că ei, liberalii, sunt decişi să prezinte adevărul, să nu mai ascundă sub preş situaţia reală a ţării, aşa cum au procedat social-democraţii. Lumea trebuie să ştie care sunt datoriile, începând de la PNDL, TvA-ul nerambursat, problema deficitului şi câte altele.

Virgil Guran a spus că trebuie rezolvată şi problema cumulului pensiei cu salariul la stat. A dat şi exemple, nu cu nume, doar cu situaţii, că există persoane ieşite la pensie cu 7-8 mii de lei lunar şi care au fost reangajate la stat, pe lefuri la fel de mari şi, culmea, chiar pe aceeaşi funcţie deţinută înainte de pensionare. Şi, în tot acest timp, tinerii capabili ne pleacă din ţară după un venit onorabil, stabil, fiindcă în România nu îşi pot găsi locuri de muncă.

„Trebuie să găsim soluţii, unele poate chiar dureroase, pentru a echilibra ceea ce s-a greşit în 30 de ani în România. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să nu mai minţim. Şi am început prin a spune adevărul despre ceea ce se întâmplă în bugetul naţional, în sistemul bugetar al României, în Guvern, în ministere. Trebuie să spunem ceea ce trebuie să facem şi ceea ce nu putem să facem”, a precizat preşedintele PNL Dâmboviţa.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Dâmbovița: S-au reluat lucrările la școala din Bănești, comuna Sălcioara

Publicat

pe

Despre comuna Sălcioara, am tot scris. Am urmărit cu maximă atenție activitatea administrativă a edilului Valentin Pârvu, un primar care încearcă, și până acum a reușit, să țină pe linia de plutire o comunitate formată din 9 sate, răsfirată pe o suprafață întinsă, formată din oameni simpli, mulți bătrâni, fiindcă tinerii fie au fugit la oraș, fie au plecat spre zările mai prospere ale Europei. Unii, din câte ne-a mărturisit Valentin Pârvu, s-au întors acasă, și-au construit locuințe frumoase, și-au deschis câte o mică afacere agricolă, dar sunt destui și cei rămași în străinătate sau care și-au cumpărat apartamente la oraș.

Există însă speranța ca Sălcioara să renască. Trebuie însă finalizate utilitățile care fac diferența între viața arhaică și confortul și civilizația contemporaneității. Vorbim aici despre rețele de apă, canalizare, gaze naturale, despre școli moderne, grădinițe, instituții de cultură. Apoi, vine restul, oamenii se vor așeza cu siguranță în localitate, apar investitori, se pot deschide capacități de producție…

Ne oprim astăzi la școală. Cea nouă, pe care Primăria o construiește în centrul comunei, la Bănești, acolo unde se află și sediul administrației locale și dispensarul medical. Ne-a spus edilul Valentin Pârvu că a vrut să înalțe o instituție de învățământ model, să țină pasul cu cea din comuna vecină, Braniștea.

Clădire impozantă, cu o arhitectură plăcută, cu clase largi, luminoase. În cele 12 săli, la care se adaugă și câteva laboratoare tematice, urmează să fie aduși toți cei peste 300 de copii din comună. Transportul va fi efectuat după un program bine stabilit, cu microbuzul școlar. În conexiune cu corpul unității educative, se prefigurează și o sală de sport, inclusiv cu teren la exterior.

Investiția, școală cu clasele I-VIII în satul Bănești, are o valoare de 4.522.000 de lei. Proiectul a fost finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II). Lucrările au demarat în ritm alert, apoi a intervenit o sincopă în activitatea firmei constructoare. O vreme, nu s-a lucrat deloc, însă acum, după cum ne-a precizat Valentin Pârvu, a fost reluat procesul de execuție.

„Orice ar zice cârcotașii, cei care stau la pândă pentru a ne denigra nemeritat, pentru a vâna greșeli, la ordin, neavând habar cum se derulează un proiect, că sunt tot soiul de obstacole, de piedici, de situații neprevăzute, noi mergem mai departe. Ne vom duce investițiile la capăt. Recunosc, este greu. Poziționarea, geografia localității noastre nu ne ajută, ne confruntăm cu probleme multiple în accesarea de fonduri, cu valoarea proiectelor, cu prețurile care nu stau nici ele pe loc, dar nu exasperăm. Ne vom duce proiectele la capăt și, în afară de școală modernă la Bănești, de cămin cultural la Ghinești, de centru medical la Cuza Vodă, vom avea în cele din urmă și rețele de apă, canalizare și gaze naturale în toate satele, dar și drumuri reabilitate. Este un proces de durată, dar, cu răbdare și înțelegere din partea cetățenilor, cu sprijin din partea factorilor de decizie, vom reuși”, ne-a declarat Valentin Pârvu – primarul comunei Sălcioara, din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Parcul Industrial Moreni se pregătește să devină independent energetic

Publicat

pe

Criza generată de creșterea prețurilor la energie electrică, în special pe parcursul anului 2022, l-a determinat pe directorul Parcului Industrial Moreni, Gabriel Purcaru, să caute soluții pentru ca unitatea să-și obțină independența energetică. Prin urmare, a fost inclus în planul investițional pe termen scurt un parc fotovoltaic. În acest fel, se va asigura o bună parte a necesarului de energie electrică pentru societățile care funcționează în Parc. Terenul există, a fost preluat de la Primăria Moreni, și, de asemenea, au fost începute demersurile pentru încheierea unui parteneriat cu o firmă de specialitate.

Vorbim practic despre o facilitate care va însemna foarte mult pentru rezidenți. De altfel, Gabriel Purcaru a dovedit că este mereu atent la nevoile societăților care își desfășoară activitatea în Parcul Industrial Moreni, atitudine care l-a ajutat să atingă un grad de ocupare de 100%. Ba chiar să existe și o „listă de așteptare”, în sensul că numeroși agenți economici își doresc să deschidă capacități de producție aici. Din păcate, odată cu ultima preluare de teren – 1,35 hectare de la Primăria Moreni, nu prea mai sunt posibilități de extindere a suprafeței Parcului Industrial Moreni. Directorul Gabriel Purcaru se gândește însă la o resistematizare a incintei, cu fonduri europene nerambursabile.

La sfârșitul anului 2023, în Parcul Industrial Moreni activau 52 de societăți comerciale, cu obiect de activitate diversificat, respectiv: reparare echipamente specifice activității de foraj petrolier; operațiuni de mecanică generală; confecții metalice; confecții textile; fabricare de mobilier și depozitare. Unitatea deține o suprafață totală de 268.069 mp (26,8 hectare), din care aproximativ 40.000 mp (4 hectare) – suprafață construită.

Parcul Industrial Moreni este situat la 20 km de DN1, București – Brașov, 13 km de viitoarea autostradă A3, București – Brașov, 20 km de municipiul Târgoviște și 40 km de municipiul Ploiești. De asemenea, sunt doar 70 de km până la Aeroportul Otopeni.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite