Connect with us

ADMINISTRAŢIE

ANI critică proiectul de lege privind ştergerea unor interdicţii aplicate aleşilor locali

Publicat

pe

Propunerea legislativă adoptată marți, 31 martie, de plenul Senatului și transmisă Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, referitoare la completarea Codului Administrativ, prin care se propune reglementarea unei interdicții în cazul candidaților la alegerile locale precum și în cazul aleșilor locali, este de natură de a menține un peisaj juridic fragmentat, de a lipsi de claritate normele în vigoare și conturează posibilitatea anulării respectării hotărârilor judecătorești prin care se mențin rapoartele de evaluare emise de inspectorii de integritate în ceea ce privește incompatibilitățile și conflictele de interese – precizează Agenţia Naţională de Integritate într-un comunicat de presă.

„În fapt, inițiatorii propunerii legislative (https://bit.ly/2UzEhCs), propun stabilirea faptului că la alegerile locale pot candida pentru funcția de primar doar persoanele care „nu au săvârșit fapte care au determinat existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, constatate prin rapoarte de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate, cu mai puțin de 3 ani înainte de data alegerilor”.

În același sens, „la alegerile locale din anul 2020 nu pot candida și ocupa funcții de ales local persoanele care au săvârșit fapte care au determinat existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, constatate prin rapoarte de evaluare întocmite de Agenția Națională de Integritate, în condițiile legii, comunicate cu mai puțin de 3 ani înainte de data alegerilor”, respectiv, „pot candida și ocupa funcții de ales local persoanele în privința cărora s-a constatat prin rapoarte de evaluare întocmite de ANI (…) comunicate cu mai mult de 3 ani înainte de data alegerilor, că au săvârșit fapte care au determinat existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate”.

Este fără îndoială faptul că orice propunere legislativă care limitează accesul și ocuparea funcțiilor sau demnităților publice a persoanelor pentru care ANI a stabilit existența unei abateri de la normele de integritate (e.g. incompatibilitate sau conflict de interese) contribuie la asanarea morală a societății și la asigurarea exercitării funcțiilor publice în condiții de integritate.

Cu toate acestea, prezenta propunere legislativă denotă o serie de necorelări și contradicții cu alte norme aflate în vigoare și poate conduce la ștergerea unor interdicții aplicate aleșilor locali și la imposibilitatea aplicării hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile prin care se mențin rapoartele de evaluare emise de ANI.

În concret, față de cele menționate anterior, opinăm următoarele:

· Propunerea legislativă este necorelată și vădit în contradicție cu prevederile Legii nr. 176/2010 referitoare la interdicția de 3 ani de a mai ocupa funcții publice persoanele pentru care s-a constatat definitiv o stare de incompatibilitate sau conflict de interese. Perioada de interdicție poate fi aplicată numai după rămânerea definitivă a raportului ANI și nu de la comunicarea acestuia. Totodată, prin propunerea de modificare se admite faptul că un număr de persoane pot beneficia de un regim preferențial, în sensul în care deși se află în perioada de interdicție de 3 ani, pot sa candideze și să ocupe funcții de ales local, perioada de interdicție fiind „ștearsă”. Menționăm faptul că interdicția de 3 ani începe să curgă numai după rămânerea definitivă a raportului ANI, de la data eliberării, destituirii din funcția respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

· Propunerea legislativă poate genera dispute juridice întrucât raportul de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate generează efecte numai după rămânerea definitivă. Potrivit legii, acesta poate rămâne definitiv fie prin necontestare (în termenul legal de 15 zile de la comunicare), fie ca urmare a unei hotărâri judecătorești irevocabile. Precizăm faptul că marea majoritate a rapoartelor de evaluare sunt contestate la instanța de contencios administrativ, iar procedurile judiciare sunt de lungă durată (cel puțin 1-2 ani până la o decizie definitivă și irevocabilă).

· De asemenea, propunerea legislativă nu este corelată cu prevederile prevederile Legii nr. 176/2010 – art. 22 alin. (1), potrivit căruia „Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de contencios administrativ.”, art. 25 alin. (2) „(…) interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate”, precum și art. 26 alin. (3) potrivit căruia sancțiunea poate fi aplicată în termen de cel mult 6 luni de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare. Mai mult, dispozițiile art. 160 din Codul administrativ reglementează încetarea de drept a mandatului de primar, una din cauze fiind enumerată la lit. b), respectiv ”constatarea și sancționarea, în condițiile legii privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, a unei stări de incompatibilitate”, situație care se aplică numai după rămânerea definitivă a raportului de evaluare. În aceste condiții, subliniem faptul că Legea nr. 176/2010, legea cadru în materia integrității, se aplică prin coroborarea prevederilor legale a mai multor acte normative, inclusiv cu prevederile codului administrativ, situație în care nu putem avea un singur cadru legal dar aplicat diferit în funcție de existența alegerilor locale sau a exercitării mandatului în curs.

· Dacă ar fi adoptată în forma propusă, cadrul legislativ de integritate ar include reglementări necorelate fără norme de trimitere, în dezacord cu imperativele Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Nu în ultimul rând, aducem la cunoștința opiniei publice faptul că ultimul raport MCV a menținut criticile cu privire la îndeplinirea obiectivului de referință nr. 2 referitor la Agenția Națională de Integritate (Benchmark 2): „Pentru a se realiza progrese (…) trebuie să se abordeze actuala lipsă de claritate a normelor. Evoluțiile legislative cu privire la legislația în materie de integritate vor trebui clarificate pentru a se evita riscul ca sancțiunile disuasive să nu mai poată fi aplicate în urma unei hotărâri judecătorești definitive, ceea ce ar constitui un regres în ceea ce privește obiectivul de referință nr. 2”.

În final, precizăm faptul că Agenția Națională de Integritate nu susține adoptarea propunerii legislative de modificare a OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, fapt ce a fost comunicat Departamentului pentru relația cu Parlamentul la sfârșitul lunii februarie”.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ADMINISTRAŢIE

Dâmbovița: S-au reluat lucrările la școala din Bănești, comuna Sălcioara

Publicat

pe

Despre comuna Sălcioara, am tot scris. Am urmărit cu maximă atenție activitatea administrativă a edilului Valentin Pârvu, un primar care încearcă, și până acum a reușit, să țină pe linia de plutire o comunitate formată din 9 sate, răsfirată pe o suprafață întinsă, formată din oameni simpli, mulți bătrâni, fiindcă tinerii fie au fugit la oraș, fie au plecat spre zările mai prospere ale Europei. Unii, din câte ne-a mărturisit Valentin Pârvu, s-au întors acasă, și-au construit locuințe frumoase, și-au deschis câte o mică afacere agricolă, dar sunt destui și cei rămași în străinătate sau care și-au cumpărat apartamente la oraș.

Există însă speranța ca Sălcioara să renască. Trebuie însă finalizate utilitățile care fac diferența între viața arhaică și confortul și civilizația contemporaneității. Vorbim aici despre rețele de apă, canalizare, gaze naturale, despre școli moderne, grădinițe, instituții de cultură. Apoi, vine restul, oamenii se vor așeza cu siguranță în localitate, apar investitori, se pot deschide capacități de producție…

Ne oprim astăzi la școală. Cea nouă, pe care Primăria o construiește în centrul comunei, la Bănești, acolo unde se află și sediul administrației locale și dispensarul medical. Ne-a spus edilul Valentin Pârvu că a vrut să înalțe o instituție de învățământ model, să țină pasul cu cea din comuna vecină, Braniștea.

Clădire impozantă, cu o arhitectură plăcută, cu clase largi, luminoase. În cele 12 săli, la care se adaugă și câteva laboratoare tematice, urmează să fie aduși toți cei peste 300 de copii din comună. Transportul va fi efectuat după un program bine stabilit, cu microbuzul școlar. În conexiune cu corpul unității educative, se prefigurează și o sală de sport, inclusiv cu teren la exterior.

Investiția, școală cu clasele I-VIII în satul Bănești, are o valoare de 4.522.000 de lei. Proiectul a fost finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL II). Lucrările au demarat în ritm alert, apoi a intervenit o sincopă în activitatea firmei constructoare. O vreme, nu s-a lucrat deloc, însă acum, după cum ne-a precizat Valentin Pârvu, a fost reluat procesul de execuție.

„Orice ar zice cârcotașii, cei care stau la pândă pentru a ne denigra nemeritat, pentru a vâna greșeli, la ordin, neavând habar cum se derulează un proiect, că sunt tot soiul de obstacole, de piedici, de situații neprevăzute, noi mergem mai departe. Ne vom duce investițiile la capăt. Recunosc, este greu. Poziționarea, geografia localității noastre nu ne ajută, ne confruntăm cu probleme multiple în accesarea de fonduri, cu valoarea proiectelor, cu prețurile care nu stau nici ele pe loc, dar nu exasperăm. Ne vom duce proiectele la capăt și, în afară de școală modernă la Bănești, de cămin cultural la Ghinești, de centru medical la Cuza Vodă, vom avea în cele din urmă și rețele de apă, canalizare și gaze naturale în toate satele, dar și drumuri reabilitate. Este un proces de durată, dar, cu răbdare și înțelegere din partea cetățenilor, cu sprijin din partea factorilor de decizie, vom reuși”, ne-a declarat Valentin Pârvu – primarul comunei Sălcioara, din județul Dâmbovița.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ADMINISTRAŢIE

Primăria Târgoviște schimbă estetica aleilor pietonale pe Bulevardul Independenței

Publicat

pe

Primăria Târgoviște derulează, în această perioadă, pe lângă multele proiecte mari de investiții, și lucrări care vizează latura estetică a orașului. Sunt modernizate trotuare, se plantează flori, arbori și arbuști ornamentali, se face curățenie în cartiere etc.

Da, ploaia din ultimele ore încurcă un pic lucrurile, dar cetățenii au primit deja o mostră a ceea ce înseamnă aceste intervenții și le apreciază. Spre exemplu, schimbările începute pe Bulevardul Independenței, la nivelul aleilor pietonale de vizavi de fosta Baie Comunală, sunt cerute deja și în alte zone.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

 

 

 

PUBLICITATE

Cele mai citite