ACTUALITATE
Pomicultor din Malu cu Flori, scrisoare deschisă către ministrul Agriculturii
Un fermier de pe Valea Dâmboviței a postat pe Facebook o scrisoare adresată ministrului Agriculturii, liberalul Nechita Adrian Oros. Tânărul pomicultor face cunoscute problemele prin care trebuie să treacă un agricultor, obstacolele pe care i le pun unii și alții. Vorbește despre sistemul birocratic care, indiferent de guvernare, rămâne aceleași, despre comportamentul abject și indiferent al funcționarilor, despre sistemul de pile și nepotisme care este mereu în floare. Florin Nicolae Preda, din Malu cu Flori, a decis să intre în politică și să caute și din această postură, ceva mai miltantă, să contribuie la schimbarea lucrurilor. Este membru ALDE.
„Domnule ministru,
Sunt un tânăr fermier/pomicultor de pe Valea Dâmboviței, care, de mulți ani, încearcă să găsească și în agricultură o sursa de existență… Încercăm să ne integrăm și să facem față la evoluția tehnologică, să eficientizăm plantațiile pomicole prin reconversie, să încercăm să ne menținem pe linia de plutire cu ceilalți fermieri din UE, deși nu ne bucurăm de aceleași beneficii și de aceeași susținere.
Privim în ograda celorlalte țări europene și vedem că agricultura este finanțată, sprijinită de stat și subvenționată mult mai eficient, având un rol important și strategic în dezvoltarea economică a fiecărui popor în parte.
În România primim subvenție de aproximativ 130 euro/ha, adică 625 lei și impozitam cu 740 lei/ha suprafețele ce depășesc 1.50 ha, cu alte cuvinte luăm cu stânga și dăm mai mult cu dreapta.
Un mare inconvenient, deoarece nu-mi pot întregi suprafața pentru că depășesc 1.50 ha și sunt nevoit să las terenurile pe numele părinților, al bunicilor și tot așa…
Pentru că nepotismul este la tot pasul, după ce declari suprafețele la APIA, pentru acest sprijin infirm, ți se pun bețe în roate. Urmează controlul în teren unde trebuie să explici de ce 200 – 300 mp de la capetele plantațiilor nu sunt impomate, pentru că nu poți desfășura sau planta o suprafață 100%, trebuie sa întorci utilajele agricole, după care urmează penalizarea… și tot așa, ca la noi!
Am ales sa rămân la țară, gândind că o sa vină vremea când produsele noastre vor fi recunoscute și piața românească va aprecia tot ceea ce este autohton. Însă așteptările nu s-au adeverit, ba din contră.
Și mai rău, de câteva zile ne confruntăm cu un fenomen pe care noi, oamenii simpli nu-l putem controla și anume, grindina.
Tot ce am investit până în prezent: toate lucrările necesare, substanțele folosite, forța de muncă se duc pe apa sâmbetei cu fiecare vijelie și grindina ce cade peste noi.
Cu alte cuvinte, încă un an compromis, încă bun sezon distrus, speranțe năruite și regrete care nu mai rezolva absolut nimic. Cât o mai ținem așa? Ce mai putem face domnule ministru?
Domnilor guvernanți, nu suntem cerșetori, dar nu se mai poate, ne-a ajuns „cuțitul la os”. Doar băgăm bani, iar profitul se lasă așteptat… și nu mai vine.
Cum putem noi oare să fim competitivi pe o piață europeană liberă, fără sprijin, fără subvenții la același nivel cu cele din UE ?
Cum este posibil să închidem ochii când copiii noștri primesc la școală mere din Polonia, iar noi suntem situați în cel mai mare bazin pomicol din țară, Valea Dâmboviței?
Am înțeles mereu că trebuie să avem răbdare și am așteptat ca lucrurile să se schimbe. Când Unde? Și pentru cine, domnilor guvernanți”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Florin Nicolae Preda.
ACTUALITATE
Parada BABEL, sfârșit de capitol al unui festival care definește Târgoviștea!

Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului BABEL 2026 s-a încheiat un pic mai în umbra preocupărilor noastre, puși la zidul ignoranței creat de politică, de cei care ne conduc și care, exact în aceste zile, țin țara într-un soi de incertitudine, sub un semn al hazardului.
BABEL, desfășurat anul acesta sub egida efemerului Timp, a mers înainte. Festivalul respiră datorită echipei coordonate de maestrul Mc Ranin – managerul Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște și a colaboratorilor veniți din afara țării pentru a fi parte la închegarea acestui maraton artistic de excepție.
Au fost nouă zile de teatru, coregrafie, artă experimentală, comunicare prin gest, suflet și mișcare. S-au aflat în aceste zile la Târgoviște, vechea Cetate de Scaun a Țării Românești, unde Teatrul Tony Bulandra și Festivalul BABEL adaugă file importante în istorie, artiști din 26 de țări, oameni veniți din țări, din comunități cu tradiții și orânduiri sociale diferite, dar aduse la același numitor comun de arta dramatică, de limbajul cultural.
Orașul, în acest interval de timp dedicat Festivalul Internațional BABEaL, a fost însuflețit de reprezentanțiile artiștilor. Participanții la Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului au reușit să curețe din plin cenușiul ce cuprinde, de obicei, un oraș provincial.
Totul s-a încheiat cu parada Babel. Un fel de rămas bun. Un sfârșit de capitol al unui mare eveniment cultural cum puține se întâmplă în România și care are încăpățânarea să reziste spre binele artei teatrale românești și universale…
ACTUALITATE
Gura Ocniței. Doi sportivi de talie europeană, premiați de primarul Liviu Vasilescu

Primarul comunei Gura Ocniței, județul Dâmbovița, a premiat, astăzi – 15 iunie 2026, performanța care, așa cum a spus edilul Liviu Vasilescu, nu se naște întâmplător, se construiește prin muncă, disciplină și ambiția de a deveni mai bun.
Sub acest motto care definește realitatea, Liviu Vasilescu, într-un cadru semifestiv, a acordat premii tinerilor sportivi locali Antonio Bragă, pentru cele 6 titluri de campion european obținute la „Brazilian Jiu-Jitsu”, și Laura Ioana Ene, pentru rezultatele obținute în karate „Shito-Ryu” în probele de kata și kumite.
ADMINISTRAŢIEacum 3 zileMănești, județul Dâmbovița. Investiții pentru prezent, investiții pentru viitor. FOTO
ACTUALITATEacum 5 zileAdministratorii a șapte firme aduși la audieri în Dâmbovița, într-un dosar de evaziune fiscală
ACTUALITATEacum o săptămânăSecția Recuperare de la Spitalul Județean din Târgoviște a fost inaugurată în prezența fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete
Dâmboviţaacum 2 zileBătrânul dispărut a fost găsit căzut într-o groapă mascată de vegetație!
ACTUALITATEacum o săptămânăA început BABEL. Festivalul Internațional al Artelor Spectacolului de la Târgoviște a ajuns la cea de-a 14-ediție
ADMINISTRAŢIEacum 5 zileApa potabilă, prima prioritate a administrației publice locale de la Pietrari. Muncitorii au revenit pe șantier
ACTUALITATEacum 5 zileJudecătorii din Dâmbovița au amânat oprirea integrală a activității instanței. Comunicat de presă
ACTUALITATEacum o săptămânăZilele județului Dâmbovița 2026. Retroparadă, mult sport și muzică de calitate























