Știri, Muntenia-Sud, România|luni, septembrie 25, 2017
Sunteți Aici Home » OPINII » Ţara basmelor bolnave şi adevărate!

Ţara basmelor bolnave şi adevărate! 

ion obagila 1În ce ţară de nevoi şi mizerii trăim! Unii mor de foame, nu au cu ce să-şi cumpere o pâine, sunt executaţi de bănci, daţi afară din case, mor cu zile fiindcă au buzunarele goale şi doctorii nu se uită la ei, alţii, deh, aleşi, numiţi, se adapă la banii statului, fără număr, de 28 de ani încoace. Fac pe zmeii, pe mândrii, pe atotstăpânitorii, pe salvatorii neamului. Ne dau sfaturi, ne fac legi proaste, pe genunchi, compilaţii din norme străine, ne pun jugul pe grumaji! Sapă haotic la temelia neamului!

Aud şi mă înfior. Parcă ar fi un basm pentru naivi! Dar, nu e! Dau cu capul în perete să-mi revin. Şi nu pot. În plăpânda noastră ţară, unde salariul minim şi crud este de 300 de euro pe lună, brut, bani care îţi ajung doar să supravieţuieşti, există nababi care încasează indemnizaţii pentru creşterea copilului de… 35.000 de euro pe lună! Băăă, voi sunteţi nebuni?! Nici în Elveţia nu există aşa ceva. Cum este posibilă o asemenea discrepanţă haotică, patologică, fantasmagorică, nepământeană? De unde aţi adus această nerozie? De pe ce planete aţi exportat-o?! Nu există în nicio ţară din Europa pe care o slăviţi o asemenea obrăznicătură de lege. Aţi creat-o pentru voi, nebunaticilor, doar nu pentru Golea!

35.000 de euro pe lună să stai acasă şi să dai lapte copilului! Vărs. Preşedintele Americii joacă la pitici! Putin, la fel! Râde mapamondul de poporul ăsta prost şi răbdător! Ăsta este statul de drept, statul social, echilibrat, echitabil, cu gândul la cetăţenii săi? Aiurea! Încă o dovadă că cei care ne conduc îşi bat joc de noi, ne fură pe faţă, ne umilesc!

Reveniţi-vă, iubiţi conducători! Readuceţi pe plaiurile mioritice echilibrul, adevărul, dreptatea, pacea socială, iubirea faţă de toţi semenii. Încercaţi să gândiţi mai departe de voi şi de găştile pe care le întreţineţi. Ţara nu înseamnă doar spuma unde vă bălăciţi creând, parcă pe nevăzute, legi de pe urma cărora unii ridică indemnizaţii de 35.000 de euro pe lună. Doamne, ce vis urât trăim, noi, cei mulţi şi proşti!

Ion Obăgilă

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*