Știri, Muntenia-Sud, România|joi, noiembrie 15, 2018
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » TÂRGOVIŞTE: 15.000 de credincioşi s-au închinat astăzi la moaştele Sf. Ierarh Nifon

TÂRGOVIŞTE: 15.000 de credincioşi s-au închinat astăzi la moaştele Sf. Ierarh Nifon 

sf nifon 2

Centrul municipiului Târgovişte a fost astăzi asaltat de miile de pelerini veniţi să se închine la moaştele Sfântului Ierarh Nifon. Străzile şi bulevardele din jurul Parcului Mitropoliei au fost blocate, circulaţia rutieră desfăşurându-se pe rute ocolitoare, spre disperarea unor conducători auto.

La ceremonialul religios au participat circa 15.000 de oameni veniţi din toate colţurile Dâmboviţei, dar şi din judeţele învecinate. Mulţi dintre cetăţenii sosiţi cu autobuzele la Târgovişte s-au răspândit prin oraş. Comercianţii au avut o zi plină. S-au vândut bine sucurile, berea şi mititeii. La patiserii şi covrigării, au fost, de asemenea, cozi ore în şir.

sf nifon 1

Vremea a ţinut cu peleriniii, cerul fiind oarecum înnorat, iar vântul a adiat plăcut printre copacii din parc. Nu a mai fost ca în alţi ani îmbulzeală la racla cu moaştele sfinte, credincioşii au fost mai ordonaţi şi parcă încărcaţi de mai multă evlavie. Pentru a se evita aglomeraţia, închinarea la moaşte s-a făcut pe două părţi, scurtându-se mult timpul de aşteptare. Jandarmii şi poliţiştii locali nu au mai dat dovadă de exces de zel, iar comunicarea cu credincioşii a fost mai bună.

Locurile de joacă din parc nu au mai fost închise ca anul trecut, deşi măsura luată atunci a fost una inspirată, văzând ceea ce s-a întâmplat acum, aparatele de joacă fiind asaltate de adolescenţi şi oameni în toată firea care se aşezau pe leagănele pentru cei mici din dorinţa de a se odihni. În permanenţă, tinerii creştin-ortodocşi şi reprezentanţii Crucii Roşii au împărţit sticle cu apă celor prezenţi.

sf nifon 5

La slujba oficiată de înalţi prelaţi ai bisericii ortodoxe în frunte cu ÎPS Nifon, Arhiepiscop şi Mitropolit al Târgoviştei, au participat şi reprezentanţii administraaţiei publice locale şi judeţene. Au mai fost prezenţi şefi de partide, deputaţi şi senatori. De la Bucureşti, au venit special pentru acest eveniment fostul premier al României – Victor Ponta şi foştii miniştri Rovana Plumb şi Sorin Cîmpeanu.

ponta sf nifon 1

După oficierea Sfintei Liturghii, ÎPS Nifon a adresat celor de faţă un cuvânt de învăţătură. Cu harul caracteristic, ÎPS Nifon a vorbit despre semnificaţia acestei măreţe zile, despre Sfântul Ierarh Nifon şi despre vremurile pe care le trăim şi cum ar trebui să se comporte un adevărat creştin în timpurile acestea pline de ispite, semne şi încrâncenare.

Elevii care au obţinut rezultate notabile la olimpiadele naţionale cât şi profesorii lor îndrumători au fost premiaţi de ÎPS Nifon.

sf nifon 4 sf nifon 3

 

Adaugă un Comentariu

*