Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iulie 19, 2018
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » TÂRGOVIŞTE: Amenzi pentru agenţii economici care n-au contract pentru ridicarea gunoiului

TÂRGOVIŞTE: Amenzi pentru agenţii economici care n-au contract pentru ridicarea gunoiului 

gunoi targoviste 1

Poliţiştii locali din Târgovişte efectuează, în această perioadă, verificări în teren, pentru a se asigura că normele privind salubrizarea și igienizarea municipiului sunt respectate.

Potrivit legislaţiei în vigoare, instituțiile publice, agenții economici și celelalte persoane juridice au obligația „să încheie contracte de preluare transport și neutralizarea reziduurilor menajere cu societatea de salubrizare. Contractele vor fi încheiate în mod distinct atât pentru sediile sociale cât și pentru celelalte sedii secundare (agenții, puncte de lucru sau alte asemenea sedii) aflate pe raza Municipiuluui Târgoviște”. Nerespectarea acestei prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

De asemenea, “neamplasarea de către agenții economici la fiecare intrare din stradă la punctele de lucru sau sediul unde își desfășoară activitatea, a unui coș pentru ambalaje și țigări” constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 200 lei la 300 lei.

2 Răspunsuri la TÂRGOVIŞTE: Amenzi pentru agenţii economici care n-au contract pentru ridicarea gunoiului

  1. cesar

    Exista si personae fizice (mai ales la case) care nu au contract cu societatea de salubrizare si arunca gunoaiele in tomberoanele din cartiere sau pe terenuri virane…….cu ei cum se procedeaza?

     
    • Incomod

      Persoanele care au contract de furnizare energie electrică nu scapă fără să plătească taxă de habitat! Excepţiile trebuie aprobate de Primărie, după efectuarea unor anchete sociale.

       

Adaugă un Comentariu

*