Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, octombrie 20, 2017
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » TÂRGOVIŞTE: Asfaltările sunt în termen. Primăria întocmeşte documentaţia pentru încă 70 de străzi!

TÂRGOVIŞTE: Asfaltările sunt în termen. Primăria întocmeşte documentaţia pentru încă 70 de străzi! 

asfaltari targoviste 4

Primarul Târgoviştei – Cristian Daniel Stan şi cei doi viceprimari – Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu au efectuat astăzi, la primele ore ale dimineţii, o vizită de lucru pe şantierele de asfaltări din municipiu, respectiv pe străzile cuprinse în pachetul I: Iazului, Morilor, Horea, Cloşca, Crişan, Berzei, Gheorghe Petraşcu, Justiţiei, artera paralelă Constantin Brâncoveanu şi Gimnaziului. În total – 3,5 km.

Investiţia, în valoare de 2,5 milioane de lei, a fost aprobată la finanţare pe OG 28/2013, astfel că bugetul local va fi degrevat de diferenţa de costuri, care vor fi achitate din fondurile alocate de Ministerul Dezvoltării. Până la acest moment, spune primarul Cristian Daniel Stan, s-a plătit cam 1/5 din valoarea lucrărilor.

asfaltari targoviste 2

„Singura stradă care nu a fost abordată până acum este Gimnaziului, unde trebuie să realizăm mai întâi canalizarea. Aproximativ 25% din valoarea proiectului vizează această stradă”, a precizat edilul municipiului Târgovişte.

Concomitent, se asfaltează şi în Priseaca, plus pachetul II de străzi – Şoseaua Găeşti, col. Băltăreţu şi Ion Alexandrescu, unde mai trebuie executate doar marcajele. Totodată, în următoarea şedinţă a Consiliului Local, vor fi aprobaţi indicatorii tehnici pentru un nou proiect de modernizare a infrastructurii rutiere în Cartierul Priseaca, iar în aproximativ 45 de zile va fi scos la licitaţie.

asfaltari targoviste 3

„Este un proiect prin care închidem mare parte din cartierul Priseaca la nivel de infrastructură şi avem acolo străzile: Prisecii, Dâmboviţei, Soarelui, Teilor, Stupilor, Oilor şi Înfrăţirii”.

Edilul Cristian Daniel Stan spune că administraţia publică locală mai are în lucru docuemntaţia pentru alte 70 de străzi, iar lucrările de reabilitare-modernizare vor începe cel mai probabil în vara anului viitor.

„Practic, avem un pachet prin care vrem să ne apropiem de ceea ce înseamnă asfaltarea a cvasi totalităţii străzilor din municipiu”, concluzionează primarul Târgoviştei.

asfaltari targoviste 1

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*