Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, decembrie 17, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » TÂRGOVIŞTE: „Crăciun în temniţele comuniste”, concert de colinde la Biblioteca Judeţeană

TÂRGOVIŞTE: „Crăciun în temniţele comuniste”, concert de colinde la Biblioteca Judeţeană 

colinde temnite

Luni, 11 decembrie 2017, de la ora 17:00, Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa găzduieşte concertul de colinde pe versuri scrise de cei care şi-au dat viaţa în închisorile regimului comunist ateu pentru apărarea dreptei credinţe creştin-ortodoxe. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile!

Manifestarea, intitulată „Crăciun în temniţele comuniste”, se înscrie în şirul evenimentelor organizate de Asociaţia Literata în anul 2017, an declarat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.

Vor urca pe scena bibliotecii judeţene:
– Grupul coral coordonat de Pr. Prof. Dr. Gheorghe Drăghici
– Corul de copii „Anastasis” de la Catedrala Eroilor din Târgovişte
– Formaţia „Victor Udrea” din Fieni

De asemenea, se vor recita poezii şi vor fi evocate întâmplări legate de tema sărbătorii Crăciunului, scrise sau povestite de martirii temniţelor comuniste. Totodată, va fi prezentată cartea „Crăciun întemniţat” apărută la editura Evdokimos sub îngrijirea doamnei Cezarina Condurache.

Alte articole:

Răspuns la TÂRGOVIŞTE: „Crăciun în temniţele comuniste”, concert de colinde la Biblioteca Judeţeană

  1. dezgustatul

    Adevarat lacas de cultura, dar si de educatie civica, Biblioteca Judeteana „Ion Heliade Radulescu” a devenit in ultimii ani unul dintre foarte putine locuri – asi zice mai degraba „lacase” – unde ororile unei perioade nu prea indepartate sunt evocate cu o demna aducere aminte. TREBUIE ca generatiile actuale sa stie ce s-a intamplat pentru ca viitorul sa ne crute, pe noi si pe urmasii nostri, de un alt dezastru moral asemenea celui dominat timp de lungi decenii de catre insusi Antichristul sovietic prin uneltele sale locale.

     

Adaugă un Comentariu

*