Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, ianuarie 19, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » TÂRGOVIŞTE: N-ai văzut „Shakespeare. Furtuna. Joc Secund” în Festivalul Babel? Mergi la teatru pe 1 octombrie!

TÂRGOVIŞTE: N-ai văzut „Shakespeare. Furtuna. Joc Secund” în Festivalul Babel? Mergi la teatru pe 1 octombrie! 

Sursa foto: www.tonybulandra.ro

Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte vă propune pentru duminică, 1 octombrie 2017, de la ora 19:00, spectacolul „Shakespeare. Furtuna. Joc Secund”, o producţie care s-a jucat în iunie, în Festivalul Babel 2017. Se contopesc pe scenă, în proproţiile potrivite, poezia şi realismul shakespearean, dând naştere umorului şi emoţiei estetice.

„Totul este un joc… totul este o furtună. Depinde din ce perspectivă privești lumea. Ce se întâmplă atunci când tu ești acela care declanșează voit o «furtună» pentru că știi ce consecințe va avea și ce vei obține cu ajutorul ei. Până se dezmeticesc cei din jur, scopul este atins, zarurile aruncate. Se întoarce acest joc împotriva celui căruia l-a alcătuit? Prospero încearcă, prin magia sa, să refacă lumea. Se sprijină pe fiica sa, Miranda, care întruchipează speranța unui nou început, Eva, în starea ei pură…”.

Regia este semnată de Szabó K. István, din Ungaria, care a colaborat cu peste 30 de teatre din ţara sa, din România, Germania şi Statele Unite ale Americii. La 23 de ani, a fost numit director artistic şi apoi director general al Teatrului Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc, unde a petrecut șase ani. În prezent, Szabó K. István trăieşte la Budapesta şi pregăteşte lansarea propriului atelier de arte performative.

Scenograful Horațiu Mihaiu și compozitorul Ovidiu Iloc au o activitate la fel de bogată și de apreciată în teatru. Întâlnirea dintre acești trei artiști, alături de o constelație unică de actori ai Teatrului Tony Bulandra și colaboratori, cum ar fi Constantin Florescu de la Teatrul de Comedie București, asigură valoarea producției.

„Furtuna este culminația crizei, efectul angoasei. Cadrul natural reprezintă doar prologul și epilogul întâmplării și trimite la un al doilea sens dramatic: furtuna dinăuntru…”.

DISTRIBUŢIE
Prospero – Constantin Florescu
Caliban – Liviu Cheloiu
Ariel – Marius Cordoș
Gonzalo – Corneliu Jipa
Miranda – Andreea Tănase
Ferdinand – Mircea Silaghi
Trinculo – Nelu Roman
Stefano – Emanuel Bighe
Antonio – Radu Câmpean
Alonso – Cătălin Mareș
Sebastian – Ilie Ghergu
Zeiță/Infirmieră – Antonia Ionescu
Zeiță/Infirmieră – Delia Lazăr

Adaugă un Comentariu

*