Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, septembrie 23, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » TÂRGOVIŞTE: Poliţia Locală, în conflict cu proprietarii de câini! Motiv incredibil pentru care-i amendează!

TÂRGOVIŞTE: Poliţia Locală, în conflict cu proprietarii de câini! Motiv incredibil pentru care-i amendează! 

FOTO ARHIVĂ (Sursa: www.adoptiicaini.ro)

Proprietarii de câini din Târgovişte sunt amendaţi rând pe rând de poliţiştii locali, fiindcă… îngrijesc prea multe patrupede! Asta în condiţiile în care, în Ordinul 523/2008 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 205/2004 privind protecţia animalelor, se precizează clar că „Numărul de animale, cu excepţia animalelor sălbatice, deţinut de o persoană fizică sau juridică nu este restricţionat”.

Ca să fim bine înţeleşi! Nu vorbim de persoane care cresc câini pe domeniul public, ci de oameni care au mai mulţi câini în propria curte! Până la acest moment, ne spune Cristina Păun – vicepreşedinta Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor „Sufleţel” din Târgovişte, poliţiştii locali au scris deja mai multe procese verbale de amendă. Sumele variază între 100 şi 350 de lei.

„Târgoviştenii trebuie să ştie că acestea sunt abuzuri. Poliţiştii locali fac presiune asupra iubitorilor de animale, susţinând că dacă ai 3-4 căţei în curte înseamnă adăpost neautorizat. Nu există aşa ceva. Nicio lege nu reglementează câţi câini să deţină omul în bătătură. Poliţia Locală săvârşeşte un abuz. Îi rog pe toţi cei care sunt sancţionaţi să ne contacteze imediat în vederea formulării unei contestaţii la instanţa de judecată. Îi ajutăm gratuit în această problemă”, ne-a declarat Cristina Păun.

CITEŞTE ŞI: Stăpân şi câinii săi, în lesă şi cu botniţă, încolţiţi de poliţiştii locali din Târgovişte

Iată ce stipulează articolele din Regulamentul de aplicare a OG 21/2002, aprobat de Consiliul Local, la care se face referire în procesele verbale de amendă:
– „Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 200 lei neîntreţinerea curăţeniei şi igienei în locuinţe, în anexele gospodăreşti, în curţi şi în grădini, precum şi pe alte terenuri pe care le deţin, împiedicând prin aceasta convieţuirea în condiţii civilizate a colocatarilor şi vecinilor” (art. 4, lit. a).
– Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 150 lei creşterea animalelor şi păsărilor de orice fel în adăposturi (coteţe) amplasate la o distanţă mai mică de 10 m de clădirile vecinilor, fără instalaţie de colectare a dejecţiilor prevăzute cu pardoseală betonată şi sifon de scurgere” (art 6, lit a).

CITEŞTE ŞI: Românii semnează online pentru desfiinţarea instituţiei Poliţia Locală!

Aşa stând lucrurile, îi aşteptăm pe poliţiştii locali să inventarieze şi coteţele de găini ale târgoviştenilor care locuiesc la curte, că, la cât de înghesuite sunt gospodăriile în oraşe, este clar că vor îndeplini cu greu condiţia amplasării la o distanţă de 10 metri faţă de clădirile vecinilor, iar coteţe de găini dotate cu instalaţii de colectare a dejecţiilor nu ne-a fost dat să vedem decât prin fermele avicole! Ca să nu mai vorbim că ar trebuie numărate şi coteţele pentru porci, dacă e să aplicăm regulamentul până la capăt! Se pare însă că direcţia este doar una. Câinii, că, vorba aceia, porcul şi găina se pretează la ciorbă, la friptură, la piftie… Nu deranjează pe nimeni, ce dacă fac zgomot!

Oricum, în acţiunea lor de identificare a stăpânilor care au mai mult de un câine, poliţiştii locali au ajuns să bată şi la uşile apartamentelor de bloc, ba chiar să amendeze un proprietar fiindcă ţinea în casă… doi pechinezi. Asta e deja prea mult!

Cum spuneam, Asociaţia Sufleţel îi va sprijini pe târgovişteni, gratuit, să se lupte în instanţă cu astfel de abuzuri. Deja, s-a depus la Judecătorie o primă contestaţie. Şi vor urma şi altele!

„Mi s-a imputat faptul că pe terenul de circa 600 mp unde am amenajată o livadă şi unde am trei câini care o păzesc am împiedicat «convieţuirea în condiţii civilizate a colocatarilor şi vecinilor» şi că baraca unde câinii se adăpostesc este amplasată la o distanţă mai mică de 10 metri de clădirile vecinilor. S-a invocat şi faptul că există pericol pentru trecători, deşi câinii sunt pe terenul meu, care este împrejmuit cu gard, aşa încât aceştia nu pot ieşi pe stradă.

Faptele sesizate în procesul verbal nu există. Astfel, nu am adus niciun disconfort niciuni vecin, cu atât mai mult cu cât, în dreapta proprietăţii mele mă învecinez cu o casă părăsită, care a ars, iar în stânga, proprietatea vecină este la o distanţă considerabilă, acolo fiind o casă de vacanţă, care este vizitată de 2-3 ori pe an”, se arată în plângerea către instanţă.

Târgoviştenii care sunt amendaţi întrucât cresc, pe proprietăţile personale, mai mulţi câini, o pot contacta pe Cristina Păun printr-un mesaj privat pe Facebook. De asemenea, îi pot scrie preşedintei Asociaţiei Sufleţel, Mariana Vasilescu, pe adrsa de e-mail livlife17@yahoo.co.uk. Toate cazurile vor fi transmise către avocat, care va redacta contestaţiile.

 

Alte articole:

2 Răspunsuri la TÂRGOVIŞTE: Poliţia Locală, în conflict cu proprietarii de câini! Motiv incredibil pentru care-i amendează!

  1. corina

    Li se cer posesorilor de animale de companie, acordul vecinilor pentru detinerea a mai mult de doi caini, ori in HG 1059/2013 art. 23 si art 24- aceste conditionari fac obiectul exclusiv al cainilor adoptati dintr-un adapost public, ori majoritatea detinatorilor si-au luat caini de pe strada sau si i-au achizitionat prin alte mijloace.

     
  2. Pingback: UPDATE: Poliţia Locală Târgovişte amendează proprietarii de câini... la sesizarea vecinilor! - incomod-media.ro

Adaugă un Comentariu

*