Știri, Muntenia-Sud, România|joi, iulie 27, 2017
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » TÂRGOVIŞTE: Primăria a finalizat primul loc de joacă din cele 13 ce vor fi amenajate anul acesta

TÂRGOVIŞTE: Primăria a finalizat primul loc de joacă din cele 13 ce vor fi amenajate anul acesta 

loc de joaca select 5






Primăria municipiului Târgovişte a finalizat lucrările de amenajare a locului de joacă din zona Pieţei Select – Şcoala Paul Bănică – Clubul Pensionarilor (Micro VI). Este la această oră, după cum s-a exprimat primarul Cristian Daniel Stan, cel mai modern spaţiu de petrecere a timpului liber pentru copii şi adulţi, întrucât perimetrul cuprinde şi echipamente de fitness în aer liber.

loc de joaca select 4

„Această locaţie s-a schimbat radical. Era o zonă insalubră, care arată acum foarte bine. Au fost lucrări ample, cu schimbarea suprafeţei, cu iluminat public, spaţiu verde, echipamente, refăcut trotuare, montare bănci şi coşuri de gunoi. Este un spaţiu care răspunde cerinţelor pe care târgoviştenii le au.

Este numai primul pas din ceea ce vrem să realizăm în acest an, până în toamnă, şi anume: 13 locuri de joacă noi, în Micro VI, în Mivro XI, XII, Aleea Trandafirilor, Cartierul CFR, Micro III şi pe Calea Bucureşti. Încercăm să le amenajăm pe toate şi cu aparate de fitness pentru adulţi. Sursa de finanţare este bugetul local. În total, valoarea investiţiei se ridică la 1,7 – 1,8 milioane de lei”, a precizat primarul Cristian Daniel Stan.

loc de joaca select 1Municipalitatea va derula, în paralel, şi lucrări de întreţinere a celorlalte locuri de joacă existente în oraş, astfel că, din toamnă, în Târgovişte vor exista 23 de locuri de joacă moderne, fără a le lua în calcul pe cele micuţe, cu unu-două echipamente, amenajate în spatele unor blocuri, unde, de asemenea, se va interveni. Din Micro VI, muncitorii Primăriei se vor muta în Micro XI, în zona Pieţei Vlad Ţepeş, unde se va amenaja cel mai mare loc de joacă din municipiu.

„În principal, în zona unde am avut lucrări în cadrul Planurilor Integrate de Dezvoltare Urbană, locurile de joacă se vor amenaja pe fostele locaţii. Sper să fie şi păstrate. Este foarte important să fim conştienţi că, aşa cum le păstrăm, aşa le şi avem”, a concluzionat primarul Târgoviştei.

loc de joaca select 3

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*