Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, noiembrie 17, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » TÂRGOVIŞTE: Spectacol gratuit pentru studenţi, la Teatrul Tony Bulandra

TÂRGOVIŞTE: Spectacol gratuit pentru studenţi, la Teatrul Tony Bulandra 

tony bulandra 1

Teatrul Tony Bulandra din Târgovişte sărbătoreşte printr-o seară a porţilor deschise începutul unui nou an universitar. Vineri – 14 octombrie 2016, de la ora 19:00, studenţii vor avea acces gratuit la spectacolul „Amazonia”, în regia lui Chris Nedeea, și vor putea participa la discuții libere cu actorii.

„Ne-am gândit să oferim studenților oportunitatea de a viziona în special această producție, având în vedere tema abordată, apropiată de realitățile cu care se confruntă ei. „Amazonia”, scrisă în 2009, este o veritabilă saga a individului rătăcit în jungla urbană a derizoriului și o comedie contemporană, care privește cu ironie și sarcasm începutul de carieră în lumea show-bizz-ului, dificultățile și nereușitele întâmpinate de tinerii protagoniști pe acest drum extrem de sinuos și costisitor. Pentru că, dincolo de consumul de suflet implicat, pe aceștia riscă să-i coste și viața personală, relația, sănătatea psihică.

Amazonia este, așadar, „o privire” critică aruncată în bucătăria industriei de spectacol, de la noi și de aiurea, dar și o poveste de dragoste care rezistă până la final, în tradiția celui mai clasic happy-end. Michał Walczak, autorul piesei, (născut în 1980) a studiat regia de teatru la Academia de Teatru din Varșovia și este unul dintre cei mai prolifici dramaturgi din tânăra generație”, se arată într-un comunicat al Teatrului Tony Bulandra din Târgovişte.

Adaugă un Comentariu

*