Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, iunie 23, 2018
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » TÂRGOVIŞTE: Steag tricolor de 100 de metri, purtat în marş şi arborat în Turnul Chindia!

TÂRGOVIŞTE: Steag tricolor de 100 de metri, purtat în marş şi arborat în Turnul Chindia! 

FOTO ARHIVĂ

300 de elevi de gimnaziu şi liceu vor participa, marţi – 23 ianuarie 2018, la concursul regional de arte vizuale şi istorie „Unirea-națiunea a făcut-o!”, organizat de Şcoala „Vasile Cârlova” din Târgovişte, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Primăria Municipiului Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița, Alianța pentru Centenar, Centrul Europe Direct, Palatul Copiilor Târgoviște și Complexul Muzeal Curtea Domnească.

Evenimentul va debuta la ora 10:00, cu un marş pe traseul Piața Mihai Viteazul – Centrul vechi – Muzeul de Arte – Curtea Domnească. Elevii vor purta un steag tricolor cu o lungime de 100 de metri, care va fi apoi arborat în Turnul Chindia. se vor intona cântece patriotice şi imnul de stat, iar la final se va dansa Hora Unirii, marcându-se astfel Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza (24 ianuarie 1859) sau Mica Unire. Competiţia propriu-zisă se va desfăşura în incinta Şcolii Vasile Cârlova, situată la intrarea în Parcul Chindia.

Tot marţi – 23 ianuarie, la Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa va avea loc, de la ora 13:00, concursul judeţean dedicat elevilor de liceu „24 ianuarie 1859 în conştiinţa românilor”, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu” din Târgovişte.

Miercuri, 24 ianuarie 2018, zi liberă prin Codul Muncii, manifestările publice dedicate Micii Uniri vor debuta la Târgovişte, la ora 10:30, în Piaţa Tricolorului. După defilarea gărzii de onoare, participanţii sunt invitaţi să se prindă în Hora Unirii.

Adaugă un Comentariu

*