Știri, Muntenia-Sud, România|luni, iulie 6, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » TELEORMAN! Au avut zile! Doi bărbaţi au scăpat cu viaţă după ce maşina lor a fost lovită de tren

TELEORMAN! Au avut zile! Doi bărbaţi au scăpat cu viaţă după ce maşina lor a fost lovită de tren 

accident tren rosiori est teleorman

Grav accident de circulaţie în această dimineaţă la o trecere la nivel cu calea ferată din apropeirea Gării Roşiorii de Est, judeţul Teleorman! Un autoturism Dacia Logan, în care se aflau doi bărbaţi, a fost lovit în plin de trenul Regiotrans care se deplasa pe ruta Turnu Măgurele – Roşiorii de Vede.

La sosirea forţelor de intervenţie, victimele acuzau grave probleme medicale şi erau încarcerate între fiarele contorsionate ale autoturismului ce fusese deformat în proporţie de 90%. S-a reuşit scoaterea acestora după aproximativ 18 minute, fiind preluate de paramedicii SMURD şi personalul Serviciului de Ambulanţă.

După ce au primit asistenţă medicală de urgenţă la faţa locului, cei doi bărbaţi, în vârstă de 36, respectiv 40 de ani, au fost transportaţi la Spitalul Municipal Roşiorii de Vede, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs acest eveniment rutier.

Adaugă un Comentariu

*