Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, septembrie 28, 2022
Sunteți Aici Home » ÎNVĂŢĂMÂNT » TELEORMAN: Nouă şcoli din judeţ au fost incluse în Programul „Şcoala Siguranţei Tedi”

TELEORMAN: Nouă şcoli din judeţ au fost incluse în Programul „Şcoala Siguranţei Tedi” 

Sursa foto: www.scoalatedi.ro

Odată cu începerea semestrului II, elevii de clasa I din nouă şcoli din judeţul Teleorman vor deprinde regulile de siguranţă personală, prin includerea într-un program de prevenire iniţiat de Ministerul Educaţiei, Poliţia Română şi compania Tymbark Maspex România, prin brandul Tedi.

Copiii sunt implicaţi într-o serie de activităţi informativ- educative coordonate de către învăţători, cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Române. Tedi asigură suportul didactic prin materiale educative complexe şi atractive pentru elevi. La finalul programului, copiii vor fi capabili să identifice situaţiile de risc la care pot fi expuşi şi să adopte măsuri de prevenire adecvate.

Programul a debutat ca proiect-pilot în judeţul Prahova, în semestrul al doilea al anului şcolar 2013-2014, iar din septembrie 2015 „Şcoala Siguranţei tedi” se implementează la nivel naţional în 645 de şcoli, beneficiari fiind peste 30.000 de elevi.

Activităţile educative se desfăşoară pe baza unor scenarii didactice şi materiale educaţionale ce pot fi accesate gratuit, pe www.scoalatedi.ro, şi vizează siguranţa în drum spre şcoală, în şcoală, în excursie şi acasă.

În judeţul Teleorman, vor fi incluse în program următoarele unităţi de învăţământ:
– Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Alexandria
– Şcoala Gimnazială Nr. 2 Videle
– Şcoala Gimnazială Crîngeni
– Şcoala Gimnazială Gârdeşti –com Necşeşti
– Şcoala Gimnazială Balaci
– Şcoala Gimnazială „Sfinţii Voievozi” Bragadiru
– Şcoala Gimnazială Drăcşani
– Şcoala Gimnazială Merenii de Jos
– Şcoala Gimnazială Răsmireşti

Adaugă un Comentariu

*