Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, noiembrie 15, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » TENIS: România U12, aproape de calificarea la turneul final Europe Nations Challenge

TENIS: România U12, aproape de calificarea la turneul final Europe Nations Challenge 

tenis U12 Romania 1

Echipa națională de tenis a României – U12 se află foarte aproape de calificarea la turneul final Tennis Europe Nations Challenge. Astăzi, team-ul condus de Ștefan Niță a reușit să acceadă în semifinalele turneului preliminar găzduit de orașul Târgoviște, după ce a terminat pe primul loc în grupa B, din cadrul Zonei C.

În penultimul act al întrecerii preliminare, selecționata “tricoloră” întâlnește, mâine, Bulgaria, ocupanta locului secund din grupa A.

România a ratat șansa de a bifa trei victorii în grupă, după ce s-a înclinat, la limită, în fața Germaniei, cu scorul de 1-2. Împotriva puternicei naționale bavareze, singurul punct pentru România a fost adus de Vlad Breazu, după ce a trecut în două seturi, 6-2, 6-1, de Fedor Richter. În schimb, Mihnea Zaharia a pierdut în fața lui Max Hans Rehberg, 2-6, 6-7 (6) și binomul Breazu/Mihnea a cedat în fața celui format din M. Homberg/M. Rehberg, în trei seturi 6-1, 3-6, 4-6. În primele două jocuri din grupă, România a mers ceas, depășind, pe rând, Ungaria și Slovenia.

În cealaltă semifinală a turneului preliminar de lângă Turnul Chindiei, se întâlnesc Franța și Germania.

Ionuț Parghel

tenis U12 Romania 2

Adaugă un Comentariu

*