Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, iulie 4, 2020
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » TERMOCENTRALA DOICEŞTI AR PUTEA FI SALVATĂ! Chinezii vor investi în domeniul energetic din România

TERMOCENTRALA DOICEŞTI AR PUTEA FI SALVATĂ! Chinezii vor investi în domeniul energetic din România 

delegatie china

O delegaţie a companiei China National Electric Engineering Corporation s-a aflat în judeţul nostru, ocazie cu care şi-a declarat interesul  de a investi în domeniul energetic în România, vizita de astăzi având ca obiectiv posibilitatea de a realiza investiţii la Termoelectrica Doiceşti.

După ce au purtat discuţii cu conducerea judeţului, cu secretarul de stat Rodin Traicu de la Ministerul Economiei şi cu preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti – Mihai Andriţoiu, chinezii au evaluat la faţa locului, adică la Doiceşti, situaţia Termocentralei, societate aflată în regres în ultimii ani.

„Suntem foarte interesaţi de cooperarea cu firme chineze din domeniul energetic. Avem modele reuşite de cooperare, iar proiectul Doiceşti face parte dintre priorităţile Ministerului Economiei şi Comerţului. Suntem interesaţi în dezvoltarea nu numai a producţiei de energie electrică, ci şi de piaţa de energie termică existentă în oraşul Târgovişte, drept pentru care sugerez că un grup în cogenerare de înaltă eficienţă este foarte potrivit pentru această zonă.

Aveţi deschidere totală dinspre minister în ceea ce priveşte accesul la baza de date necesară pentru stabilirea tipului de combustibil, a pieţelor de valorificare a energiei electrice şi termice, a legislaţiei româneşti în domeniu, acomodată după legislaţia Uniunii Europene şi veţi primi asistenţă tehnică de specialitate în orice problemă pentru depăşirea eventualelor obstacole care pot să apară pe parcursul unui proces investiţional.

Deschiderea autorităţilor locale este totală şi premisele actuale sunt deosebit de benefice unei investiţii dinspre partea chineză în România”, a precizat secretarul de stat Rodin Traicu.

Important de menţionat este faptul că această corporaţie din China este specializată nu numai în construirea de grupuri electrice noi, ci şi în reabilitare şi modernizare. Un astfel de proiect se derulează în prezent în Azerbaigian, unde CNEEC reabilitează 10 grupuri ridicate în anii ’70, de 300 de MW fiecare, ce asigură 60% din energia statului azerbaigian.

Adaugă un Comentariu

*