Știri, Muntenia-Sud, România|luni, decembrie 16, 2019
Sunteți Aici Home » REPORTAJ » TRECUT ȘI PREZENT LA MĂNĂSTIREA NUCET! Dincolo de porțile sfântului lăcaș, înțelegi altfel greutățile vieții. VEZI VIDEO!

TRECUT ȘI PREZENT LA MĂNĂSTIREA NUCET! Dincolo de porțile sfântului lăcaș, înțelegi altfel greutățile vieții. VEZI VIDEO! 

manastirea nucet 1

Când păşeşti pe poarta Mănăstirii Nucet, de deasupra căreia ne priveşte biruitor Sfântul Gheorghe – protectorul complexului monahal, simţi imediat că ai pătruns într-o altă lume, o lume unde nu-şi au loc răutăţile, invidia şi minciuna. Dincolo de zidurile Mănăstirii de la Nucet este atât de frumos, încât nu ştii ce să admiri mai întâi: florile, copăceii, ruinele, fântâna, iepurii, câinii sau porumbeii. Trecutul şi prezentul se îmbină uimitor în acest colţişor de judeţ! De altfel, nimic nu se compară cu liniştea şi împăcarea sufletească pe care le găseşte călătorul într-un lăcaş de cult.

Despre Mănăstirea Nucet se ştie că este a doua ca importanţă din spaţiul dâmboviţean, după Dealu, şi că a fost parte integrantă a centurii de aşezăminte monastice ce constituia în Evul Mediu fortificaţia de apărare a Cetăţii de Scaun a Ţării Româneşti, Târgovişte. Istoricii au ajuns la concluzia că Mănăstirea Nucet a fost ctitorită de unchiul domnitorului Țării Românești, Radu cel Mare, bătrânul jupân Gherghina Pârcălab, cu soția sa, Neaga. De altfel, prima ştire directă despre acest așezământ monahal ne este furnizată de documentul emis la 15 decembrie 1501 de Cancelaria voievodului Radu cel Mare, prin care sfântul lăcaş este înzestrat cu mai multe sate de ţigani de către Gherghina Mare Pârcălab, care-l ridicase din temelie. Rezultă așadar că la data emiterii documentului Mănăstirea Nucet era deja fondată și dispunea de un număr însemnat de sate, și anume: ”Ciomășanii cu tot hotarul și cu morile și Topolovenii toți și jumătate din balta zisă Saltavade până la Tamburești și Bădeștii toți cu morile sale și Mileștii cu morile sale și țiganii 30 de sălașe”

VEZI VIDEO

Sunt istorici care susțin că momentul apariției Mănăstirii Nucet ar fi anterior anului 1500, iar Gherghina Pârcălab nu a făcut altceva decât să construiască un nou lăcaș cu hramul Sfântul Gheorghe pe locul unde existase o biserică de lemn, în jurul căreia trăiau câțiva călugări după rânduiala Sfântului Nicodim de la Tismana. Se consideră așadar că Mănăstirea Nucet s-a clădit între anii 1375 și 1500 pe timpul Basarabilor, când s-ar fi descoperit o icoană a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Începuturile așezământului monastic Nucet trebuie legate de această bisericuță de lemn a cărei existență a fost probată de săpăturile arheologice efectuate în perioada 2000-2003, care au scos la iveală că sub biserica actuală a existat într-adevăr o altă biserică, datată din secolul al XIV-lea. Conform acestor informații, Mănăstirea Nucet a fost întemeiată mai degrabă prin eforturile ucenicilor Sfântului Nicodim decât prin ale ctitorului său oficial, jupân Gherghina Pârcălab, unchiul domnitorului Radu cel Mare. Pisania de la 1746 relatează că zidirea s-a făcut ”până la un loc”, ceea ce i-a determinat pe istorici să creadă că Gherghina Pârcălab nici nu a reușit să termine construcția mănăstirii.

Sfântul lăcaș a suferit în decursul timpului multe renovări și îmbunătățiri. Potrivit tradiției, Neagoe Basarab ”cu multe au înnoit-o și au prefăcut-o… și prea făcătoarea de minuni icoana Sfântului Mucenic Gheorghe a bătut el însuși, cu cuișoare, un măr de aur curat împodobit cu mărgăritare și cu pietre scumpe”. Afirmația este întărită și de Nicolae Iorga care a consemnat că ”mărinimiile lui Neagoe Basarab se revărsau nu numai asupra Locurilor Sfinte din Răsărit, ci și din țară, astfel: Tismana fu acoperită de domn cu plumb, Cozia primi înnoiri, iar o icoană de la Nucet fu împodobită cu aur și pietre scumpe”.

Șirul daniilor a continuat până la începutul secolului al XVIII-lea, sfânta mănăstire fiind pomenită de mai multe ori în vremea lui Radu Mihnea, a lui Leon Tomșa, Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. Din biserica ridicată pe la 1500 s-au păstrat în mod surprinzător două straturi de pictură: cel inferior datează de la începutul secolului XVI și se datorează probabil voievodului Radu cel Mare, și un al doilea strat de pictură, despre care deocamdată nu se poate preciza dacă aparține anilor 1712 sau 1746, când, potrivit pisaniei, biserica Mănăstirii Nucet a suferit repictări.

După cel mai puternic cutremur din secolul al XVIII-lea, din anul 1738, biserica Sfintei Mănăstiri Nucet a fost rezidită cu cheltuiala și osteneala unor membri ai familiei Văcărescu.

Schimbări esențiale la Complexul Monastic de la Nucet au avut loc însă între anii 1840-1849, în timpul domniei lui Alexandru Ghica, atunci când a fost construită o nouă biserică, pe temeliile vechii biserici demolate.

După secularizarea averilor mănăstirești din anul 1863, călugării greci trăitori la Nucet au plecat, în locul lor venind călugări români, care au viețuit aici până în anul 1930, când mănăstirea a ajuns în paragină. Sfântul lăcaș a devenit, după cutremurul din 1940, biserică de mir și a fost folosit de enoriașii comunei până la o deteriorare îngrijorătoare.

Mănăstirea Nucet a fost reînființată prin hotărârea Consiliului Eparhial în data de 15 martie 1994, iar trei ani mai târziu se obține autorizație de construire pentru începerea lucrărilor de consolidare, cercetare arheologică și restaurare. Înalpreasfințitul Mitropolit Nifon s-a ostenit necontenit pentru a readuce la viață acest străvechi așezământ monastic din județul Dâmbovița, după ce stătuse în uitare o lungă perioadă de timp, iar duminică, 7 noiembrie 2004, într-o zi binecuvântată de toamnă, biserica și complexul mănăstiresc au fost sfințite chiar de către Prefericitul Părinte Patriarh Teoctist și Înaltpreasfințitul Mitropolit Nifon, împreună cu un sobor de ierarhi ai Sfântului Sinod, înconjurați de preoți și diaconi. Astfel, a fost scoasă din paragină și redată cultului ortodox, cu vrerea și binecuvântarea lui Dumnezeu, încă o mănăstire unde, zi și noapte, maicile înalță rugăciuni pentru viață, pacea și liniștea neamului nostru și a lumii întregi.

Proiectul de restaurare a complexului monahal de la Nucet a prevăzut și amenajarea unui muzeu, unde se găsesc dovezi ale vechimii acestui lăcaș sfânt.

Mănăstirea Nucet este cunoscută şi pentru izvorul „izbăvitor de boli sufleteşti şi trupeşti”, situat în pădurea din apropiere. În secolul al XIV-lea, acesta era străjuit de „stejarul crucii”, numit aşa întrucât pe scoarţa lui fuseseră scrijelite mulţime de cruci. Fântâna şi foişorul construite peste ani la Nucet atrag mii de credincioşi, în special în ziua când se sărbătoreşte „Izvorul Tămăduirii”.

Traversând pădurea spre „Fântâna de leac”, călătorul se simte mai bine ca într-o grădină botanică, întrucât fiecare locşor merită explorat. Vara, aerul este înmiresmat de zeci de floricele colorate, iar zumzăitul gâzelor şi ciripitul păsărilor îţi presară în suflet linişte. Foişorul îţi asigură o răcoare dumnezeiască, iar apa rece din fântână este numită pe bună dreptate „apă vie”, întrucât este dătătoare de puteri.

Aşadar, găsiți-vă timp să faceţi o călătorie până la Mănăstirea Nucet, unde vă veți „încărca bateriile” și veți învăța să înțelegeți altfel greutățile vieții.

Adaugă un Comentariu

*