Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, octombrie 18, 2017
Sunteți Aici Home » SOCIAL » „Troiţa Iubirii” a fost înălţată în judeţul Giurgiu

„Troiţa Iubirii” a fost înălţată în judeţul Giurgiu 

Georgeta Florea continuă misiunea pe care i-a hărăzit-o Dumnezeu pe pământ. Aceea de a construi şi ridica în anumite puncte din România, alese cu har, 17 troiţe închinate divinităţii. Astăzi a fost inaugurată şi sfinţită crucea de la Gogoşari, judeţul Giurgiu. De faţă la evenimentul religios, alături de Georgeta Florea, s-au aflat membrii ai Asociaţiei Filantropice Sfântul Gheorghe, veniţi din toate colţurile ţării, localnici şi prieteni. Nu a lipsit de la ceremonial nici Sorin Ioniţă, primarul comunei Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa, care a fost alături de Georgeta Florea în toată strădania de până acum.

„Trebuie să construim 17 troiţe, să fie pentru ajutorul României. Până acum am reuşit să înălţăm 3 troiţe. Una la mine în curte, în comuna Drajna de Sus, cea a Dreptăţii, a doua în satul Ungureni – Dâmboviţa, troiţa Familiei, şi cea de aici, de la Gogoşari, troiţa Iubirii. Pentru ridicarea lor tot oamenii săraci au contribuit. Cei înstăriţi nu au dorit.  Sperăm, cu ajutorul lui Dumnezeu, să le facem pe toate”,ne-a declarat Georgeta Florea, care este convinsă că poporul român este unul ales de Divinitate şi care va avea un rol important în credinţa creştină mondială.

Alte articole:

Răspuns la „Troiţa Iubirii” a fost înălţată în judeţul Giurgiu

  1. Teo
     

Adaugă un Comentariu

*