Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, iunie 5, 2020
Sunteți Aici Home » POLITIC » UNPR: Discuţiile privind Codul Fiscal, o soluţie realistă şi folositoare României

UNPR: Discuţiile privind Codul Fiscal, o soluţie realistă şi folositoare României 

Ministrul Eugen Nicolicea a reprezentat UNPR la discuţiile privind Codul Fiscal (Sursa foto: www.republicaoltenia.ro)

UNPR, partidul condus de vicepremierul Gabriel Oprea, consideră că reducerea TVA la 20% începând din 2016 și la 19% începând din 2017 reprezintă o soluție realistă și folositoare pentru România.

„Consensul la care s-a ajuns în cadrul discuțiilor tehnice purtate este o dovadă de responsabilitate din partea tuturor partidelor politice. În egală măsură, este o garanție că Noul Cod Fiscal se va bucura de toată susținerea politică la votul din Parlament, iar prevederile lui vor fi aplicate în mod consecvent de către Guvern, în anii care vor urma.

Forțele parlamentare au acceptat să analizeze tehnic Noul Cod Fiscal punând pe primul loc nu interesele electorale sau de imagine, ci interesul național. Iar acest lucru creează premisele pentru noi discuții pe teme la fel de importante”, se arată într-un comunicat remis către mass-media.

UNPR propune partidelor politice reprezentate în Parlament să identifice soluţii comune şi în ceea ce priveşte renașterea națională, funcționarea statului, rolul nostru în lume, funcționarea economiei și noul stat social, ceea ce ar reprezenta un câştig deosebit pentru societatea românească, dar şi semnalul de maturitate pe care îl aşteaptă ţara.

Răspuns la UNPR: Discuţiile privind Codul Fiscal, o soluţie realistă şi folositoare României

  1. moshu49

    mai uşor pe scări cu „consensul” ăsta din moment ce ALDE şi PSD n-au semnat fiţuica aia cu mîzgălituri.
    mai mult, Dragnea spune că „tehnicienii” ăştia în ale fiscalităţii v-aţi adunat ca să aveţi de unde pleca, că totul este o … părere.
    după dublări şi triplări (mulţumit, Johannis?) de salarii şi pomeni cu pensii nesimţite pentru „dogărei” (pricipiul „la contribuţii egale, pensii egale” e pentru proşti!), această uniune a gheneralilor arată cît îi dispreţuieşte pe rumâni. :(

     

Adaugă un Comentariu

*