Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, august 18, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » UPDATE: Subofiţerul MApN care şi-a omorît iubita într-un coafor din Titu trecuse testele psihologice!

UPDATE: Subofiţerul MApN care şi-a omorît iubita într-un coafor din Titu trecuse testele psihologice! 

Alexandra şi Florin (Sursa foto: cancan.ro)

Plutonierul Florin Oprea, cel care şi-a omorît ieri iubita într-un coafor din oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa, a fost angajat în armată în anul 2009, perioadă în care a avut un comportament normal, nefiind implicat în niciun fel de evenimente şi a trecut toate testările psihologice, ultima în octombrie 2017 – informează Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.

Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, de fel din Lunguleţu, lucra ca specialist în grupa reparaţii şi conservare a Depozitului 129 Materiale Tehnice din subordinea Bazei 2 Logistice din Târgovişte. Florin este divorţat şi are doi copii. Potrivit surselor noastre, s-a despărţit de soţie fiindcă o agresa, tot din gelozie, aşa cum s-a manifestat şi cu Alexandra, pe care a sfârşit prin a o ucide. Florin Oprea a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi urmează să fie dus în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

CITEŞTE ŞI: Subofiţerul MApN şi-a omorât iubita, fiindcă refuza să se împace cu el!

„În conformitate cu prevederile art.89 din Legea nr.80/1995, privind statutul cadrelor militare, subofiţerul va fi suspendat din funcţie pe perioada în care, fiind în stare de arest preventiv, este urmărit penal, trimis în judecată, ori este judecat de către instanţele judecătoreşti. Pe perioada suspendării din funcţie, militarul nu va beneficia de niciun drept din partea Ministerului Apărării Naţionale.

Potrivit aceluiaşi articol de lege, cadrele militare condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o pedeapsă privativă de libertate cu executarea acesteia, care anterior au fost suspendate din funcţii, se trec în rezervă începând cu data suspendării”, se arată în comunicatul remis de MApN.

Adaugă un Comentariu

*