Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, iunie 23, 2018
Sunteți Aici Home » POLITIC » USR şi PNL vor contesta modificările legislative care le asigură super imunitate judecătorilor CCR!

USR şi PNL vor contesta modificările legislative care le asigură super imunitate judecătorilor CCR! 

curtea constitutionala

Reprezentanţii Uniunii Salvaţi România şi cei ai Partidului Naţional Liberal sunt pregătiţi să conteste la Curtea Constituţională a României (CCR) modificările aduse Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR.

Conform modificărilor aduse actului normativ, judecătorii CCR nu mai pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi preventiv şi nici trimişi în judecată decât cu votul a două treimi dintre ei, la propunerea ministrului Justiţiei, care, la rândul său, trebuie să fie sesuzat procurorul general al României.

„În prezent, legea prevede că un judecător CCR poate fi arestat sau trimis în judecată numai la cererea procurorului general, cu încuviințarea prealabilă a entității care l-a numit în funcție – Camera Deputaților, Senatul sau Președintele României, procedură care urmează o anumită simetrie juridică și logică.

Forma modificată instituie în beneficiul judecătorilor CCR o imunitate mai extinsă decât oricare dintre imunitățile și măsurile de protecție prevăzute de Constituție pentru parlamentari, membrii Guvernului și președintele României, imunitate care acoperă toate faptele săvârșite de aceștia, indiferent dacă au fost comise înainte sau în timpul exercitării mandatului, indiferent dacă au sau nu legătură cu funcția deținută și indiferent de forma de vinovăție”, ne-a precizat Dumitru Lupescu – deputat USR de Dâmboviţa.

Adaugă un Comentariu

*