Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, iulie 4, 2020
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » VICTORIE, APOI DEZAMĂGIRE! USL și PPDD au tăiat finanțarea pentru baschet

VICTORIE, APOI DEZAMĂGIRE! USL și PPDD au tăiat finanțarea pentru baschet 

CLM

La nici 24 de ore distanță de superba victorie a baschetbalistelor târgoviștence, a doua în Euroligă, consilierii municipali de la USL și PPDD au decis în această dimineață să nu le mai acorde niciun sprijin financiar.

Hotărârea a fost motivată prin vocea liderului Grupului USL, Cristi Stan, care a precizat că la Clubul de Baschet se petrec ”lucruri grave, pe care nu le vom tolera sub nicio formă. Atâta timp cât noi nu vom vedea cum sunt cheltuiți banii publici, este clar că nu le vom mai da alți bani”.

Cristi Stan s-a referit la comisia formată la nivelul Consiliului Local cu scopul de a verifica activitatea desfășurată de Clubul Sportiv Municipal, comisie care nu a avut acces la documente, pe motiv că oamenii din conducerea Clubului nu au primit o dispoziție să prezinte acele acte.

”Ne-am prezentat de două ori la sediul clubului. O dată, nu am găsit pe nimeni, iar a doua oară ne-a întâmpinat domnul administrator care a încuiat ușa în fața noastră și ne-a invitat la un meci de baschet. Dacă asta este modalitatea de lucru între Consiliul Local și o entitate juridică aflată în subordinea Consiliului Local, înseamnă că ideea noastră de a face administrație este total eronată”, a insistat Cristi Stan.

Adaugă un Comentariu

*