Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, ianuarie 19, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » VIDEO: 161 de ani de la dezrobirea romilor, eveniment celebrat şi la Târgovişte

VIDEO: 161 de ani de la dezrobirea romilor, eveniment celebrat şi la Târgovişte 

dezrobire romi 2

Asociaţia Partida Romilor Pro Europa – Filiala Dâmboviţa a organizat, astăzi – 20 februarie 2017, la Târgovişte, evenimentul „Să ne cunoaştem mai bine neamul!”, dedicat împlinirii a 161 de ani de la adoptarea primelor legi privind dezrobirea ţiganilor. În deschidere, a luat cuvântul Vasile Moise – preşedintele Organizaţiei. Acesta le-a vorbit celor de faţă despre acţiunile întreprinse pentru ca momentele importante din istoria etniei romilor să nu fie uitate şi le-a cerut tinerilor să ducă mai departe mesajul că străbunii trebuie comemoraţi an de an.

La rândul său, Claudia Gilia – vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa i-a felicitat pe organizatorii evenimentului pentru această iniţiativă de suflet, punctând că fiecare comunitate etnică trebuie să fie încurajată să-şi asume identitatea și, prin aceasta, unicitatea unei bogății spirituale și culturale, să se înțeleagă și să-şi recunoască valoarea.

dezrobire romi 1

„Această sărbătoare evidențiază originea romilor, istoria dumneavoastră, dar și o serie de probleme complexe care, de-a lungul timpului, și-au pus amprenta asupra vieții membrilor acestei etnii. Preocupările noastre, ale administrației județene, se îndreaptă și spre îmbunătățirea situației educaționale în rândul comunităților rome, păstrarea culturii romani, prioritar fiind spiritul de conviețuire. (…)

În continuare, trebuie să promovăm programe coerente, de incluziune socială, civică, economică, de șanse egale pentru etnicii romi într-un sistem democratic, acces nediscriminatoriu la serviciile sociale furnizate de stat, la un loc de muncă și la un trai decent”, a spus Claudia Gilia – vicepreşedinte Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

Participanţii au vizionat documentarul „Sclavia romilor. Lungul drum către libertate”, realizat de Centrul Naţional de Cultură a Romilor Romano Kher. A urmat apoi, proiecţia filmului artistic „Aferim”, a cărui acţiune are loc în anul 1835, în Ţara Românească.

Robia ţiganilor a durat mai mult de cinci secole în Moldova şi Valahia şi a însemnat separarea romilor pe sălaşe de robi, fiecare cu o anumită îndeletnicire, ceea ce a contribuit la formarea subgrupurilor de romi divizate pe criteriu profesional: lăutari, căldărari, fierari, spoitori, ursari, rudari etc.

VIDEO – Sclavia Romilor. Lungul drum către libertate

Adaugă un Comentariu

*