Știri, Muntenia-Sud, România|luni, aprilie 12, 2021
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » VIDEO: Inelul de 1,8 milioane de euro, furat din Paris, a fost predat proprietarilor elveţieni

VIDEO: Inelul de 1,8 milioane de euro, furat din Paris, a fost predat proprietarilor elveţieni 

predare inel

Judiciariştii prahoveni au predat astăzi, 26 ianuarie, către proprietari, inelul de 1,8 milioane de euro, furat pe 30 decembrie 2016 dintr-o bijuterie din Paris de bucureşteanul George Ploscaru, în vârstă de 42 ani, cunoscut drept Calu Machedonu. Bijuteria cu diamant a fost preluată după ce experţii aduşi de elveţieni au stabilit că este autentică.

Românul a acţionat împreună cu doi sârbi, cu care a împărţit bijuteriile furate: două diamante şi două inele cu diamante şi pietre preţioase, cu o valoare de 5,2 milioane de euro. Calu Machedonu s-a prezentat la magazinul din Paris ca fiind „specialist în bijuterii”, gemolog, şi a reuşit să substituie cu nişte copii bijuteriile faţă de care şi-a manifestat interesul de a le cumpăra.

Sursa foto: cancan.ro

Sursa foto: cancan.ro

CITEŞTE ŞI: Românul care a furat diamante la Paris a fost prins de poliţiştii prahoveni

Potrivit cancan.ro, Calu a planificat operaţiunea în vară, pe o plajă din Spania. Pontul cu privire la diamante îl aveau complicii sârbi încă din 2015. George Ploscaru a început ca hoţ de buzunare în Germania, pe când avea 17-18 ani. A acumulat pedepse cu închisoarea executate în Ungaria şi Turcia. În Franţa, a avut interdicţie de intrare în anii 2006, 2010 şi 2011.

De-a lungul timpului, şi-a făcut renumele de „hoţ de Formula 1″, întrucât participa la cursele de Formula 1, unde profita de aglomeraţie şi… lucra la buzunare. Scotea câteva mii de euro la o singură cursă, plus alte bunuri de valoare. În acest moment este arestat preventiv pentru 30 de zile, urmare unei decizii pronunţate de Tribunalul Prahova în dosarul mega-furtului săvârşit la Paris – la casa de bijuterii ”De Grisogono”.

VIDEO

Adaugă un Comentariu

*