Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, iunie 5, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Prahova » VIDEO: Percheziţii în cinci judeţe la comercianţii de furaje şi pui vii

VIDEO: Percheziţii în cinci judeţe la comercianţii de furaje şi pui vii 

perchezitii pui

Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat astăzi o acţiune de destructurare a unei reţele infracţionale care acţiona în domeniul comerţului intracomunitar de pui vii şi furaje. Dosarul este instrumentat de IPJ Prahova. S-au efectuat percheziţii în 13 locaţii din judeţele Prahova, Tulcea, Suceava, Dolj şi Timiş, la sediile a şapte societăţi comerciale şi la domiciliile a şase suspecţi.

Urmare acestei acţiuni concertate, poliţiştii au indisponibilizat 150.000 de pui vii, pentru care persoanele bănuite nu dețineau documente justificative și care se pare că ar fi provenit din achiziții efectuate în spațiul intracomunitar, documente contabile și de contabilitate dublă, medii de stocare și sisteme informatice care ar fi fost folosite în activitatea infracțională pentru a ține evidența operațiunilor comerciale desfășurate și a veniturilor realizate. De asemenea, șase persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, pentru audieri și pentru întocmirea documentelor procedurale.

Potrivit IPJ Prahova, suspecţii ar fi comercializat pui vii și furaje, fără a înregistra în evidenţele contabile ale societăţilor administrate toate operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale. Tot în urma investigațiilor derulate de polițiști a rezultat faptul că o parte dintre achiziții ar fi provenit din spațiul intracomunitar, iar livrările de pui vii și furaje ar fi fost efectuate, fără emiterea de documente fiscale, cu precădere, atunci când există certitudinea unor vânzări în termen scurt.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin activitatea infracţională desfășurată, doar în perioada mai – iunie 2016, este estimat, la acest moment, la aproximativ 40.000 de lei.

VIDEO

Adaugă un Comentariu

*