Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, octombrie 19, 2018
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » VIDEO: Opoziţie în contradicţie cu interesele comunităţii, la CJ Dâmboviţa!

VIDEO: Opoziţie în contradicţie cu interesele comunităţii, la CJ Dâmboviţa! 

cj-dambovita-1

Şedinţa Consiliului Judeţean Dâmboviţa din această după-amiază a pornit liniştit şi a sfârşit… politicianist! Mai precis, cei 12 aleşi liberali prezenţi în sală au decis că este vremea să facă opoziţie, numai că, de această dată a fost vorba doar despre opoziţie de dragul opoziţiei şi într-o totală contradicţie cu interesele de dezvoltare ale judeţului.

Consilierii PNL s-au abţinut de la vot când s-a ajuns la dezbaterea proiectului de hotărâre privind includerea în domeniul public al judeţului Dâmboviţa a şapte apartamente cu destinaţia „locuinţe de serviciu”, deja cumpărate, pentru a fi apoi predate Ministerului Administraţiei şi Internelor, conform Hotărârii de Guvern în baza căreia administraţia judeţeană a obţinut 26 de hectare de teren şi mai multe imobile în perimetrul fostei unităţi militare de la Gara Târgovişte Sud.

Cu alte cuvinte, de ce să te opui acestui proiect, din moment ce nu obţii o reducere a cheltuielilor, apartamentele fiind deja achiziţionate? Dimpotrivă! Neducând la îndeplinire obligaţiile asumate prin Hotărârea de Guvern din anul 2013, Consiliul Judeţean Dâmboviţa pierde proprietatea asupra terenului şi, în consecinţă, pierde mai multe proiecte de dezvoltare cu fonduri guvernamentale şi europene: drum de legătură între şoseaua de centură şi Gara Târgovişte; sediu Registrul Auto Român – proiect aflat în licitaţie; reabilitare fosta Şcoală de Cavalerie – proiect depus la ADR Sud Muntenia; parc; complex sportiv cu stadion ultramodern; Centru ISU; arhivă judeţeană. În total, la un calcul aproximativ, 57 de milioane de euro!

Tonul spre… împotrivire l-a dat consilierul Gabriel Plăiaşu, deşi a anunţat că vorbeşte în nume propriu şi tardiv, având în vedere că apartamentele au fost cumpărate. Din punctul de vedere al liberalului Plăiaşu, achiziţia s-a făcut prea scump, respectiv 68.000 euro/apartament. Preşedintele CJD – Adrian Ţuţuianu a explicat cum s-a ajuns aici, punctând că, personal, preţul i se pare într-adevăr prea mare, dar nu a existat o altă ofertă, iar timpul presează administraţia judeţeană! A mai spus Adrian Ţuţuianu că apartamentele au fost cumpărate cu votul unanim al consilierilor din legislatura trecută, ceea ce în seamnă că au fost de acord şi 5 din cei 12 liberali prezenţi astăzi la şedinţă: Jean Popescu, Petre Marin, Gabriel Grozavu, Adrian Mocanu şi Teodor Buta.

În atare situaţie, nu poţi să nu te întrebi de ce au fost aceştia de acord cu achiziţia celor 7 apartamente, fără obiecţii, în ianuarie 2016, pentru ca astăzi să se opună îndeplinirii unei proceduri legale, respectiv trecerea acestor locuinţe în domeniul public al judeţului astfel încât să poată fi apoi date Ministerului Administraţiei şi Internelor? Nu cumva doar într-un gest politicianist? Dacă adăugăm că liberalii au votat astăzi pentru predarea către Compania Naţională de Investiţii a terenului pe care să fie construit noul stadion, în perimetrul preluat de la Unitatea Militară, pentru care trebuie date la schimb cele 7 locuinţe de serviciu deja cumpărate, plus alte trei pentru care s-au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare şi urmează să fie achitate din bugetul anului viitor, este clar că la mijloc nu-i decât politică ieftină!

La finalul şedinţei, şeful judeţului a anunţat că nu va mai repune proiectul pe ordinea de zi a unei şedinţe viitoare, pentru a nu fi acuzat că ar avea cine ştie ce interese. Rămâne, aşadar, la latitudinea PNL şi PSD să ceară rediscutarea. Social-democraţii au decis deja să convoace, cel mai probabil pentru miercuri, o şedinţă în care să se dezbată acest proiect. Liberalii, momentan, nu s-au exprimat în niciun fel. Pentru ca proiectul de hotărâre să fie adoptat, este nevoie de votul a 24 de consilieri judeţeni, ceea ce înseamnă că este nevoie de două voturi de la PNL, având în vedere că social-democraţii sunt 22.

VIDEO – Adrian Ţuţuianu, despre istoria şi consecinţele neadoptării proiectului

Adaugă un Comentariu

*