Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, aprilie 29, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » VINE IARNA! Urmează sfaturile poliţiştilor şi pompierilor şi te fereşti de belele!

VINE IARNA! Urmează sfaturile poliţiştilor şi pompierilor şi te fereşti de belele! 

politie viscol 1






Meteorologii anunţă că iarna se va instala peste România începând cu această noapte, când va intra în vigoare atenţionarea Cod Galben de ninsori însemnate cantitativ valabilă în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor de Curbură şi una Cod Portocaliu de viscol puternic, precum şi atenţionarea Cod Portocaliu de viscol puternic valabilă în Municipiul Bucureşti şi în județele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea, Galați și Vrancea.

În acest context, poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să se intereseze cu privire la starea meteorologică de pe traseul pe care urmează să îl parcurgă. De asemenea, pe timpul călătoriei cu autovehiculul, şoferii trebuie să circule cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere, să păstreze distanţa de siguranţă în mers, pentru a putea opri în siguranţă şi să nu se angajeze în efectuarea unor manevre riscante în trafic.

În situaţia conducerii autovehiculelor pe timp de viscol sau ninsoare, este necesară utilizarea luminilor de întâlnire şi pe timpul zilei, pentru toate categoriile de drumuri, precum şi a celor de ceaţă, în cazul apariţiei acestui fenomen. Totodată, este esenţial să păstraţi o distanţă mai mare faţă de autovehiculele care circulă în faţă, precum şi să evitaţi acţionarea bruscă a mecanismului de direcţie şi a sistemului de frânare al autovehiculului.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile! Nu vă angajaţi în depăşirea de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate şi faceţi fiecare manevră în trafic, numai după o temeinică asigurare.

În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie aşezate la o distanţă mai mare de autovehicul, decât în condiţii normale.

Atunci când vizibilitatea în oglinzile retrovizoare ale autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers.

În condiţii de vânt puternic, conducătorii auto trebuie să-şi sporească prudenţa pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare.

Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a maşinilor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare. Totodată, trebuie evitate oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe.

Totodată, poliţiştii le recomandă pietonilor să se deplaseze numai pe trotuar sau pe acostament şi să traverseze numai prin locurile maracate corespunzător, după o temeinică asigurare şi să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă.

La rândul lor, reprezentanţii Inspectoratului poentru Situaţii de Urgenţă vă recomandă:
 Informaţi-vă permanent asupra condiţiilor atmosferice folosind radioul şi televizorul;
 Fiţi pregătiţi pentru a rezista acasă – pregătiţi rezervă de alimente, apă, combustibil şi asiguraţi-vă mijloace diferite pentru încălzit şi preparat hrana;
 Pregătiţi mijloacele de iluminat independente de reţeaua electrică;
 Păstraţi la îndemână unelte pentru degajarea zăpezii;
 Evitaţi absolut orice fel de călătorie dacă nu este absolut necesară;
 Dacă este necesar să plecaţi, luaţi-vă articole de îmbrăcăminte groasă, fular, căciulă, mănuşi;
 Călătoriţi numai ziua şi folosiţi şoselele principale;
 Interesaţi-vă de starea drumurilor, înainte de a părăsi domiciliul/localitatea;
 Nu fiţi cutezători şi temerari: opriţi, întorceţi-vă sau cereţi ajutor la nevoie;
 Dacă plecaţi cu autovehiculul, asiguraţi-vă că este echipat cu lanţuri pentru zăpadă, lopată, cablu de remorcare, că aveți suficient combustibil şi asiguraţi-vă că ştie cineva dintre apropiați pe ce rută urmează să vă deplasaţi;
 Dacă rămâneţi blocat în trafic, încercaţi să scoateţi autovehiculul de pe partea carosabilă pentru a facilita intervenţia mijloacelor de deszăpezire;
 Dacă mijlocul de transport se strică, nu intrati în panică. Păstraţi-vă calmul, apelaţi numărul unic de urgenţă 112, aprindeţi luminile şi aşteptaţi ajutorul echipelor de intervenţie;
 Nu părăsiţi mijlocul de transport pentru a cere ajutor, deoarece vă puteţi rătăci;
 În localităţi nu parcaţi autovehiculele pe străzi. Încercaţi, pe cât posibil, să le scoateţi de pe partea carosabilă;

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*