Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, decembrie 13, 2017
Sunteți Aici Home » SPORT » VOLEI: Adina Maria Roşca, cea mai nouă jucătoare din lotul CSM Târgovişte

VOLEI: Adina Maria Roşca, cea mai nouă jucătoare din lotul CSM Târgovişte 

adina maria rosca

Echipa de volei feminin CSM Târgovişte a perfectat un nou transfer, întărind lotul cu o jucătoare în vârstă de 21 de ani, Adina Maria Răşca, de trei ori campioană a României cu junioarele de la Dinamo Bucureşti. În 2015, Adina a fost cooptată în echipa de senioare CSM Bucureşti, alături de care a câştigat Cupa Challenge, a ocupat locul III în campionat şi a disputat finala Cupei României. De asemenea, a îmbrăcat tricoul vicecampioanei şi în sezonul recent încheiat.

„Sunt foarte fericită să mă alătur acestui proiect ambiţios numit CSM Târgovişte. Consider că este un pas înainte pentru cariera mea. Am convingerea că aici voi putea să îmi ating potenţialul maxim. Sunt nerăbdătoare să joc în faţa acestor fani minunaţi, pentru că am văzut ce atmosferă frumoasă creează publicul târgoviştean. Abia aştept să cunosc staff-ul tehnic şi colegele şi să începem munca pentru a ne îndeplini obiectivele”, a transmis Adina Roşca prin intermediul paginii oficiale de Facebook a CSM Târgovişte.

La jumătatea lunii iulie, a semnat cu CSM Târgovişte şi Danielle Smith, 27 ani, jucătoare care a debutat în 2013 în echipa naţională a Canadei. Pentru a veni în România, Danielle a renunţat la Vandoeuvre Nancy – Franţa. Jucătoarea din canada va fi noul coordonator al echipei de volei CSM Târgovişte, care are, din această vară, şi un nou antrenor, spaniolul Guillermo naranjo Hernandez.

CSM Târgovişte va disputa primul meci din noul sezon, în deplasare, contra CSM Bucureşti.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*