Știri, Muntenia-Sud, România|marți, iulie 14, 2020
Sunteți Aici Home » ALEGERI » VOTEAZĂ CORECT! Principalele contravenţii şi infracţiuni electorale

VOTEAZĂ CORECT! Principalele contravenţii şi infracţiuni electorale 

votare-k

Contravenţiile legate de procesul alegerilor locale sunt prevazute la Capitolul XI din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.

  • Conform legii, continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia (10.12.2016 ora 07:00) se sancţionează cu amendă de la 4.500 la 10.000 de lei. De asemenea, este interzisă sfătuirea, în ziua votării, a alegătorilor la sediile secțiilor de votare, să voteze sau să nu voteze un candidat sau o anumită listă de candidați (amendă de la 4.500 la 10.000 de lei).
  • Amendă între 1.500 și 4.500 de lei se va da celor care distrug, deteriorează, murdăresc, acoperă prin scriere sau în orice alt mod a listele electorale, platformele-program afişate sau orice afişe ori anunţuri de propagandă electorală tipărite.
  • Aceași amendă (1.500 – 4.500 de lei) se va aplica dacă se vor găsi pe un panou electoral mai mult de două afişe electorale de fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţiei a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care participă la alegeri ori candidat independent.
  • Organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare, precum și în spațiile din școli în perioada de desfășurare a cursurilor, se va pedepsi cu amendă de la 1.500 la 4.500 de lei.

 

Infracţiuni electorale sunt prevăzute în Codul Penal, Titlul IX. Infracţiuni electorale, la art. 385 – 393.

  • Conform legii, oferirea sau darea de bani, bunuri sau de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
  • Aceași pedeapsă se va acorda celui care ce se va face vinovat de împiedicarea, prin orice mijloace, a liberului exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales.
  • Pentru utilizarea unei cărţi de alegător sau a unui act de identitate nul ori fals sau a unui buletin de vot fals, persoana în cauză va face închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
  • Dacă se introduce în urnă mai multe buletine de vot decât are dreptul un alegător, cei găsiți vinovați vor face închisoare de la 6 luni la 3 ani.

 

Sursa: IPJ Teleorman

Adaugă un Comentariu

*