Tot vorbind despre corupţie, m-am întrebat care este definiţia exactă a acestei noţiuni complexe. Am găsit-o in dicţionarul explicativ al limbii române (DEX). Printre multe alte sensuri, punctuale, corupţia este unanim considerată a fi „starea de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie”. Ba chiar „venalitate”, in cazul magistraţilor.

Să luăm câteva situaţii cu caracter de exemplu grăitor din domeniul justiţiei.

Vă întreb: ce aţi face dacă un magistrat judecător „i-ar da” altcuiva pământul pe care-l moşteniţi de la părinţii ori bunicii dumneavoastră? Nu este o simplă ipoteză, ci aşa s-a întâmplat în atâtea şi atâtea situaţii concrete – după cum este cazul într-un dosar greu, remarcabil instrumentat de DNA, care a zădărnicit sărăcirea României cu zeci de mii de hectare de pădure in profitul unei caracatiţe de corupători şi corupţi.

În opinia dumneavoastră, un judecător este vinovat de corupţie doar atunci când a primit bani ori alte foloase în schimbul necinstei sale? Ori consideraţi că este corupt şi în cazul in care a favorizat pe cineva la rugămintea cuiva? Ori a ajutat pe altcineva să se răzbune pe un poliţist tenace, pe un procuror competent ori pe un avocat onest care au contribuit decisiv la demascarea altui magistrat, corupt – care a fost ulterior condamnat, permiţând astfel Statului Român să-şi recupereze banii cu care fusese înşelat – dar care-i era prieten ori faţă de care respectivul „răzbunător” avea „obligaţii”.

Trebuie găsit de urgenţă, dar fără precipitare, un antidot. Corupţia îmbracă forme extrem de variate şi consecinţele sale ne pot, într-o zi (nu bună, ci rea) prejudicia grav, direct, personal, pe oricare dintre noi. Oricum, cu toţii suntem victimele ei de zi cu zi.

Reclama

Există o „justiţie paralelă”, rezervată unor autoproclamaţi ”privilegiaţi”, în care acei „unii” sunt „judecaţi” doar de către semenii lor în profesie, în care aceiaşi „unii” răspund (eventual) doar dacă au încălcat regulile, cumulativ, „cu rea credinţă” (cum se demonstrează?), „in mod grav” (după care grilă de evaluare?), iar mai nou, şi in mod „repetitiv” (începând de la câte terenuri retrocedate abuziv sau infractori notorii scăpaţi de pedeapsă pe motiv ori pretext, spre exemplu, de… „prescripţie”?). Condamnările la CEDO sunt plătite de popor, de noi toţi, nu de autorii abuzurilor! De ce? Până când?

Întrebare: dacă suntem conducători auto ori pietoni şi trecem „pe roşu”, suntem „judecaţi” de către confraţii noştri automobilişti ori pietoni? Ori ne avertizează sau amendează, aplicând aceeaşi lege pentru toţi, poliţistul care constată contravenţia? Iar adeseori o simplă contravenţie este infinit mai puţin gravă decât ceeace comit aceiaşi „unii” intr-o, practic, deplină impunitate de fapt… Este absurd, incorect, imoral şi ilegal.

Sunteţi de acord cu privilegiile şi super-privilegiile unora ori altora? Corupţii în deplinul sens al cuvântului, cei neprinşi încă, ne sfidează, ne dispreţuiesc pe faţă, cu neobrăzare, cu trufie, cu nesimţire, deşi se îmbogăţesc pe spatele nostru. Dar eroii, in decembrie ’89, de ce şi-au dat viata? Ca să desfiinţăm DNA-ul şi toţi corupţii să fure, să spolieze România, fără să mai fie prinşi? Ca să-i (si să ne) judece tot… corupţii?

Românul a fost, dintotdeauna, resemnat. Spune „Ferească Dumnezeu de mai rău” ori „Capul plecat, sabia nu-l taie”, căci doar „Cine-mparte, parte-şi face”, mai ales dacă are „pâinea şi cuţitul”. Până când? CORUPTII să fie DEMASCATI şi PEDEPSITI.

Avocat Vladimir Ţunţi Ştefănescu

Reclama