Connect with us

Prahova

8.000 de pasionaţi de echitaţie s-au întâlnit la „Karpatia Pony Show”, în Prahova

Publicat

pe

Călăreți din România, 8 țări europene și din Statele Unite ale Americii, cascadori și acrobați, 70 de cai și 30 ponei și-au dat întâlnire la cea de-a două ediție a Karpatia Pony Show, eveniment ce s-a desfășurat între 1-3 iunie, pe Domeniul Cantacuzino din Floreşti, Prahova.

Cu un program dinamic și spectaculos, ce s-a desfășurat concomitent pe două arene (în care au alternat competiții naționale și internaționale de călărie cai și ponei, working equitation, show-uri de dresaj natural, djighit, demonstrații cu cai de film, parade cu ponei, acrobații ecvestre), Karpatia Pony Show a reunit 8.000 de spectatori, copii și adulți pasionați de echitație și dornici de numeroase activități în aer liber, agrement cu cai și ponei).

Programul sportiv al competiției a cuprins mai multe competiții ecvestre, noutatea absolută a ediției din acest an fiind Concursul Hipic Internațional Universitar „Cupa Națiunilor”, organizat împreună cu Forul de Profil Internațional Universitar AIEC. Concursul, ce face parte dintr-un circuit internațional, a adus cele mai multe medalii echipei Germaniei. Marea câștigătoare a probelor de dresaj, sărituri peste obstacole și proba combinată a fost anul acesta călăreață Alexandra von der Leyen. Medalii și trofee au mai revenit călăreţilor și echipelor din Spania, Belgia, Elveția, Irlanda și Marea Britanie. Călăreții participanți au concurat pe cai românești și au avut la dispoziție 5 minute înainte de fiecare proba pentru a se acomoda cu caii trași la sorți.

Concursul pentru Ponei a adus laolaltă călăreţi adulți, adolescenți și copii, ce au participat cu 30 de ponei de diferite dimensiuni, rase şi vârste la probele de dresaj, obstacole și atelaje. Reprezentanții raselor de ponei Connemara, Apaloosa, Welsh, Hafflingen, Brittish Spotted, Shetland, ponei olandez, cu nume “exotice” (Puppy, Polbay de Liberty, Little Snow, Bolero, Frodo, Caliope, Dodo Busuioc, Anoushka van de Wanberg) au făcut deliciul publicului în cele trei zile de concurs, la marea paradă a raselor de ponei, la concursul de împletit coame și cozi.

Publicul a descoperit cu această ocazie și o disciplină mai puțin cunoscută în România, Working Equitation cu probele dresaj, stil și viteză, căreia i s-a acordat o atenție specială la Karpatia Pony Show. Cei prezenți au fost încântați de concursul de atelaje pentru ponei cu probele maraton, conuri și dresaj la care au participat ponei din diferite rase și driveri pricepuți, dar și de atelierele susținute de potcovari.

Reclama

Concursul Naţional de Probă Completă (CCN), pentru călăreţi intro, novici şi pre-novici a inclus probele de dresaj, sărituri peste obstacole și proba de cross-country (sărituri peste obstacole naturale), ce a funcţionat ca stagiu de pregătire pentru evenimentul internaţional Karpatia Horse Show, ce va avea loc între 28-30 septembrie tot pe Domeniul Cantacuzino, Prahova. Cele mai multe medalii i-au revenit lui Călin Nemeș de la Universitatea Cluj. Alte medalii de aur le-au revenit călăreţilor Florian Haida Sofia, Voropaeva Kseniia din Rusia, Sandra Takacs, Vasile Teanc, Catalin Ferencz. În cadrul evenimentului Karpatia Pony Show, un premiu special dedicat debutanților a fost acordat unui concurent în vârstă de 61 de ani care a călărit pe un cal în vârstă de 20 de ani.

În paralel cu spectacolul ecvestru, spectatorii au participat la ateliere creative și de reciclare, s-au distrat într-un Aventura Park, unde au descoperit un labirint uriaș, un amplu spațiu senzorial pentru a percepe domeniul și varietatea de texturi prezente, tir cu arcul, tir cu pușcă airsoft, bungee, traversare cu tiroliana și au explorat o zona de relaxare cu suveniruri, produse handmade.

Cei mici au descoperit călăria, într-o zona dedicată agrementului cu cai și ponei, dar și show-urile de djighit (acrobații inspirate din tehnici de calorie mongole).

Evenimentul ecvestru a fost întregit și de un show de cascadorie cu cai de film, organizat de Vali Vasilescu, unul dintre cei mai apreciați cascadori ai momentului, care a adus în atenția publicului spectacolele “Basme cu cai”. Acesta ne-a propus și o demonstrație cu păsări de pradă, iar Asociația Județeană de Sport Columbofil Prahova a avut o expoziție de porumbei premiați la diferite show-uri. Unul dintre cele mai appreciate show-uri a fost cel susținut de Leonard Sumlea care i-a fascinat pe cei prezenți cu demonstrații de Mondioring cu câini din rasele ciobănesc Belgian, Malinois, foxterier cu par neted. Acesta a prezentat exerciții cu sărituri, comenzi la distanță și atacuri controlate cu atentatori specializați de ring. În paralel au mai avut loc demonstrații de arte marțiale de contact, kick boxing, arte marțiale mixte, K1.

Concursul Karpatia Pony Show a fost organizat împreună cu Federația Ecvestră Română și Fundaţia Cantacuzino Floreşti.

Reclama

Foto: Stefan Stoica şi Radu Bogdan

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prahova

Bărbat găsit mort în apele râului Cricovul Dulce

Publicat

pe

Pompierii prahoveni, alături de reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei și un număr important de voluntari, au participat la o misiune de căutare a unei persoane dispărute de la domiciliu, din comuna Cocărăștii Colț, satul Ghioldum. Dispozitivul a fost suplimentat și cu o barcă de la Detașamentul ISU Ploiești, în vederea extinderii căutării și salvării pe râul Cricovul Dulce.

După mai multe ore de scotociri, din nefericire, bărbatul de 58 de ani dat dispărut a fost găsită decedat în undele apei curgătoare. Polițiștii cercetează acum împrejurările care au condus la producerea acestui eveniment tragic.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Prahova

Doi răniți într-un accident rutier în județul Prahova. O femeie a fost găsită inconștientă și încarcerată

Publicat

pe

Grav accident de circulație, în această dimineață, în jurul orei 06:15, în satul Inotești, județul Prahova – comuna Colceag. A fost implicat un singur autoturism care fost găsit răsturnat pe o parte. Împrejurările producerii acestui eveniment rutier urmează să fie stabilite de polițiști. În mașină erau două persoane. Șoferul a reușit să se autoevacueze și a fost transportat la spital. Pasagera, o femeie în vârstă de 49 de ani, era inconștientă și încarcerată între fiarele contorsionate. Victima a fost transferată la spital intubată și ventilată mecanic.

La locul evenimentului au fost mobilizate echipaje de intervenție din cadrul Detașamentelor de Pompieri Mizil și Ploiești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. Alături de pompieri, a acționat și Serviciul Județean de Ambulanță Prahova.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite