Connect with us

POLITIC

Plusuri şi minusuri pentru PNL, după căderea moţiunii de cenzură. VIDEO

Publicat

pe

Partidul Naţional Liberal nu s-a prezentat ca o alternativă la guvernare! Acesta este marele minus identificat de deputatul PNL de Dâmboviţa Cezar Preda după căderea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

„PNL nu a avut un program alternativ la programul guvernului. Nu a prezentat o echipă competentă de miniştri, care să determine să faci comparaţie cu incompetenţa guvernului actual şi să dai impresia că lucrurile evoluează în bine dacă îi schimbi. PNL nu a avut o echipă puternică de comunicare şi nici o echipă solidă de negociere cu ceilalţi actori politici.

Un alt minus pe care eu îl văd este că am rămas ancoraţi în lupta aceasta în privinţa justiţiei, a politizării ei şi a distrugerii sistemului juridic românesc de către PSD, ceea ce este real, ceea ce ştim că trebuie să fie componentă a acţiunii noastre politice, dar România nu este mulţumită numai cu atât. Atâta timp cât nu ai abordat din timp o ofertă către români cu privire la infrastrucură, la economie, la educaţie, la sănătate, atâta timp cât nu spui românului ce vei face tu, el te asimilează cu societatea civilă, cu partidele care nu au altceva de oferit şi, punând în balanţă acel procent de 64,5% pentru coaliţia PSD-ALDE, lucrurile riscă să rămână în acelaşi stadiu”, a declarat Cezar Preda.

Demnitarul liberal a identificat şi plusuri pentru partidul său, urmare moţiunii. PNL a folosit acest instrument parlamentar democratic aşa cum trebuie, a punctat motivele clare pentru care trebuie schimbat Guvernul Dăncilă şi a reuşit să convingă şi alţi actori politici să susţină moţiunea.

Nu poţi să elimini puterea, bătând-o în Parlament, fizic!

Ca o concluzie generală, Cezar Preda spune că românii vor să vadă o altă abordare din partea tuturor responsabililor, vor să-i vadă că se aşează la aceeaşi masă şi stabilesc un plan de acţiune. în acest mod „se limitează paranoia unora, se elimină incompetenţa altora…”.

„Românii vor să trăiască altfel, iar Europa vrea să vadă că noi suntem în stare să o conducem 6 luni. 28 de ţări se uită la noi şi se întreabă dacă suntem în stare să-i conducem 6 luni. Ori, dacă cineva crede că aceste presiuni în stradă şi aceste acţiuni ale noastre democratice, introducând o altă moţiune în septembrie, vor avea altă şansă, din punctul meu de vedere, se înşeală.

Trebuie schimbată strategia, trebuie schimbată abordarea, trebuie reluat altfel acest proces de înţelegere democratică. Bineînţeles, fără chestiuni care nu pot fi puse în negociere. Justiţia nu poţi să o negociezi. Dar, guvernarea unei ţări poate fi negociată de actorii mari politici.

Instigarea la violenţă, instigarea la ieşitul în stradă, criticile permanente asupra partidelor, că nu facem ceea ce şi-ar dori românii să facem… În Parlament, nu poţi să te iei la bătaie, deşi am văzut că mai sunt şi accente din astea. Nu poţi să elimini puterea, bătând-o în Parlament, fizic!

România are nevoie de schimbarea acestei strategii pentru a demonstra că poate să aducă un guvern competent şi să ducă instituţiile statului în zona unei democraţii reale. Indiferent cu câte sticle de plastic vom bate în caldarâmul Pieţei Victoriei, nu va creşte competenţa unui guvern. Competenţa unui guvern creşte aşezându-te la masă şi explicând că nu este bine să stea pe scaunul ăla. Cum credeţi că m-am simţit văzând un prim-ministru care nu ştia nici să citească? Asta se învaţă în clasa a II-a! Ce pot să mai zic? Câţi mai trebuie să-i spună că trebuie să plece”?

VIDEO

Citește mai departe
Reclamă
1 Comentariu

1 Comment

  1. moshu49

    iunie 30, 2018 at 4:14 am

    după căderea moțiunii, dar mai ales în timpul pregătirii ei, m-am lămurit că atunci cînd Șică Orban a ridicat bîta să lovească în PSD și-a dat mai întîi lui pălitura de osîndă la țeasta care-i acoperă gîtul
    cum trecutul nu se termină niciodată, nici apocalipsa după USL, e mult pînă departe…
    nu noi pensionarii, ci voi tineretul școlit și nemancurtizat, dacă aveți cojones!, rămîne să „curățați mizeria după acești șobolani” 🙁
    voi hotărîți cum vreți să trăiți!

Lasă un comentariu

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

POLITIC

Ciolacu: Guvernul a irosit luna de vacanță forțată a elevilor!

Publicat

pe

Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, atrage atenția asupra faptului că problemele din învățământ, generate de incapacitatea actualei puteri de a gestiona situația din educație pe fondul crizei pandemice, rămân. Faptul că s-a anunțat, cu surle și trâmbițe, că va reîncepe școala cu prezența fizică la cursuri a elevilor nu înseamnă că intrăm în normalitate.

„Au irosit luna de vacanță forțată în care i-au trimis pe copii și le-au chinuit părinții fără să rezolve testarea extinsă și non-invazivă a elevilor. Mâine, copiii încep școala și problema rămâne!

Le doresc elevilor care revin la ore în formatul clasic să se bucure pe deplin de redeschiderea școlilor! Ceilalți copii sunt, din păcate, condamnați în continuare de un guvern care ne tot minte, în loc să ia decizii cu un pic mai multă minte”, a scris Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Citește în continuare

Dâmboviţa

Ministrul Virgil Popescu, trimis la plimbare de Comisia Europeană! Toate proiectele i-au fost respinse!

Publicat

pe

Sursa foto: HotNews

Lovitură dură dată de Comisia Europeană ministrului Energiei – Virgil Popescu. Proiectele pe care acesta le avansase prin Programul Național de Redresare și Reziliență au fost respinse. Inclusiv cel referitor la capacitatea de a produce hidrogen pe care să-l injecteze în rețeaua de gaze și prin acesta să finanțeze rețelele de gaz din PNNR – spune deputatul PSD de Dâmbovița Radu Popa.

„Totodată, Guvernul este înștiințat oficial că niciun cent din PNRR nu poate fi folosit pentru CEO sau orice altă companie care nu respectă principiile din Green Deal. Comisia cere reforme și proiecte care să se alinieze acestui concept: reformă si resetarea industriilor spre electrificarea economiei.

Mi-e teamă că, neconsultând nici un specialist din piața de energie, nici unul din Big4, ministrul nu poate înțelege problema. Pentru că nu producția este problema, ci folosirea hidrogenului! Anul trecut România a produs cca 5600 tone și o parte din el s-a irosit în eter, neavând gândită nicio piață de desfacere. Ministrul Popescu ar fi trebuit să dispună imediat ca Transgaz să realizeze stațiile de injecție în magistralele de gaze naturale.

Spre exemplu, Germania lucrează la acest subiect de 10 ani și au ajuns la 10% injecție de hidrogen în magistralele de gaze naturale. La noi este o problemă de sinteză, planificare si coordonare economică a 5 (cinci) industrii aferente mai multor ministere. Energia este doar unul dintre acestea. Dar ministrul Popescu nici nu a înțeles subiectul și atunci nu știe să îl explice. Și atunci cum să explice guvernanții Comisiei Europene un proiect când ei nu știu să-și explice nici măcar lor acest subiect?!

Discutăm despre cea mai mare și mai importantă revoluție tehnologică R4.0 din istorie și ministrul nu a consultat nici un specialist. Cum să credem că îi mai păcălim și pe alții care au imaginat, realizat și implementat acest concept? Doar în Oltenia cred unii că dacă ai funcție e suficient ca să conduci. În lumea civilizată, nu merge așa”, a scris Radu Popa pe pagina sa de Facebook.

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT