AGRICULTURĂ
Vor interzice autorităţile creşterea porcilor în gospodării?

Pesta porcină africană poate duce la pierderea tradiţiei de a creşte porci în gospodărie. Se pare că autorităţile au pregătit un plan de măsuri dure pentru zonele afectate de temutul virus.
Porcinele din gospodăriile populaţiei vor fi sacrificate sub control veterinar şi, ulterior, nu se va mai permite repopularea. Practic, ţăranii vor primi despăgubiri pentru animalele sacrificate, dar nu vor mai avea voie să-şi cumpere alţi porci.
Scrie publicaţia „Agrointeligenţa” că documentul care prevede astfel de măsuri a fost adoptat pe 29 august, dar prevederile au fost ţinute la secret, nefiind popularizate din cauza impactului social puternic asupra fermierilor.
ACTUALITATE
DSVSA Dâmbovița începe vaccinarea împotriva variolei ovine și caprine. Acțiunea este gratuită

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița a organizat, ieri – 27 octombrie 2026, o întâlnire cu crescătorii de ovine și caprine din județ având ca temă vaccinarea împotriva variolei în sectorul zootehnic. Participanților le-au fost prezentate informații referitoare la tipul de vaccin utilizat, modul de administrare, vârsta animalelor eligibile pentru imunizare, precum și posibilele reacții adverse. Totodată, reprezentanții DSVSA Dâmbovița au răspuns întrebărilor și problemelor ridicate de cei prezenți.
De reținut! Vaccinarea este gratuită, statul român suportând integral de la bugetul național toate costurile logistice, de manoperă, deplasarea medicilor veterinari și echipamentele necesare – ne informează Direcția Sanitară Veterinară Dâmbovița.
Astăzi – 28 octombrie 2026, va avea loc instruirea medicilor veterinari de liberă practică și a medicilor veterinari oficiali cu privire la modul de efectuare a acțiunii de vaccinare împotriva variolei ovine și caprine.
„Succesul acestei campanii de imunizare depinde în mod direct de colaborarea strânsă dintre crescătorii de ovine și caprine și autoritatea sanitară veterinară. Sprijinul deplin și implicarea activă a crescătorilor sunt esențiale pentru desfășurarea corespunzătoare a acțiunilor de vaccinare și finalizarea acestora în cel mai scurt timp posibil. În acest sens, crescătorii sunt îndemnați să colaboreze cu medicii veterinari responsabili, să faciliteze accesul la animale și să asigure disponibilitatea efectivelor pentru imunizare, conform programărilor stabilite. Printr-un efort comun și responsabil, putem contribui la protejarea sănătății animalelor, la prevenirea răspândirii bolilor și la menținerea stabilității sectorului zootehnic din județul Dâmbovița”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de DSVSA Dâmbovița.
ACTUALITATE
APIA primește cereri pentru compensarea pagubelor cauzate de seceta din 2025. Detalii aici!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează producătorii agricoli din sectorul vegetal că în perioada 12 octombrie – 06 noiembrie 2026 se depun cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență pentru compensarea pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025, în baza Hotărârii Guvernului nr. 751/2026.
Cererile de acordare a sprijinului, al cărei model este prevăzut în Anexa nr. 3 la HG nr. 751/2026, se depun prin prezența fizică la sediile Centrelor APIA unde fermierii sunt arondați, fie prin mijloace electronice de comunicații (e-mail) sau poștă/curier.
Bugetul total alocat este de 155.361.520 lei, iar cuantumul maxim al sprijinului este de 333 lei/ha. Plata sprijinului se realizează până la data de 31 decembrie 2026.
Pentru a beneficia de acest sprijin, producătorii agricoli trebuie să fi depus cererea de plată în anul 2025 la APIA, să dețină proces-verbal de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile afectate, cu un grad de afectare cuprins între 30% și 100% inclusiv, și să fie incluși în situațiile centralizatoare transmise de Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ).
Cuantumul de 333 lei/ha se acordă pentru un grad de afectare cuprins între 90% și 100%, iar pentru un grad de afectare între 30% și 90%, acesta se diminuează proporțional, în funcție de procentul de afectare stabilit potrivit procesului-verbal, dar cu încadrarea în plafonul total alocat.
Suprafața eligibilă se stabilește pe baza suprafeței determinate de APIA pentru plata aferentă Cererii de plată din anul 2025.
În judetul Dâmbovița sunt aproximativ 2.950 de potențiali beneficiari care pot depune cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență pentru compensarea pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025.
APIA recomandă producătorilor agricoli eligibili să se adreseze Centrelor APIA pentru informații privind depunerea cererilor și documentele necesare.
Sursa: APIA Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăCJ Dâmboviţa vrea să modernizeze singur drumul din munte. S-a transmis o nouă solicitare la Prahova
ACTUALITATEacum 5 zileCJ Dâmboviţa a montat pe drumurile județene indicatoare informative „control radar”
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăConsiliul Județean Dâmboviţa finanțează rețeaua de aducțiune apă în comuna Râul Alb
Dâmboviţaacum 2 zilePatronii a trei firme din Dâmbovița au prejudiciat statul cu ajutorul unor cetățeni din Egipt și Bangladesh. VIDEO
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăProiecte importante pentru Târgoviște, puse în practică în asociere cu CJ Dâmboviţa
ADMINISTRAŢIEacum o săptămânăPrimăria Pucioasa vrea să consolideze și să reabiliteze cinci blocuri care prezintă risc seismic
ACTUALITATEacum 2 zileȘase premii internaționale pentru o singură destinație: Hotel Peștera Wellness & Spa din Munții Bucegi!
ACTUALITATEacum o săptămânăMinistrul Muncii a vizitat centrele sociale recent construite în județul Dâmbovița



























moshu49
12 septembrie 2018 at 6:02
🙂 haida’de! s’o văz și p’asta! 😀 )))