Connect with us

POLITIC

Conducerea PNL nu uneşte, ci dezbină! Cezar Preda, deputat PNL

Publicat

pe

Deputatul PNL de Dâmboviţa Cezar Preda a postat, în această seară, un mesaj de revoltă faţă de politica retrograda dusă de actualii lideri ai partidului.

„Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură şi către un nou eşec politic, care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu unește, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politică retrogradă. #ajunge”, a scris Cezar Preda pe pagina sa de Facebook.

Nu este prima dată când parlamentarul atrage atenţia că PNL merge într-o direcţie greşită şi că ar trebui o altă abordare. Din păcate, liderii de la centru nu au percutat până acum la semnalele venite din teritoriu. Şi este foarte grav că nu au înţeles că o problemă nu dispare doar fiindcă te prefaci că nu există!

Citește mai departe
Reclamă
1 Comentariu

1 Comment

  1. moshu49

    octombrie 8, 2018 at 2:31 pm

    duceți-vă, mă, unde a dus mutu iapa…
    un cartonaș galben ați avut, cu încă unul acum face ROȘU
    hai, pa!

Lasă un comentariu

Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

POLITIC

Deputatul Ionuț Vulpescu, un explorator al spiritului. VIDEO

Publicat

pe

Rar ne este dat să îi vedem pe politicieni angrenați în experimente socio-culturale. De obicei, rămân agățați de cercul dezbaterilor reci, uneori false, forțate, ale domeniului comunicării instituționale. Sunt foarte puțini cei care depășesc bariera șablonului impus de regulamente de partid. Deputatul PSD Ionuț Vulpescu este unul dintre acești politicieni rebeli, care a ieșit din aula Parlamentului apropiindu-se cu talent de jurnalist, de cărturar adevărat, de esența existențială, de vâltoarea spiritualității și culturii româneşti.

Este mare lucru să vezi că un ales al neamului iese din rutina normelor de grup, părăsește, temporar, zona lozincilor și se transformă parcă într-un învățăcel al marilor valori ale neamului nostru.

Suita de dialoguri culturale inițiate de Ionuț Vulpescu sub egida „Avangarda” este un demers excepțional. Și noi, alături de parlamentarul Vulpescu, putem lua lecții de viață, de istorie, de conduită, de la oamenii etalon ai țării, de la creatori. Nu este tocmai la îndemâna oricui să poată să-l capaciteze pe marele scriitor Dinu Săraru și să poarte cu el un inedit dialog despre istorie, literatură, despre întâmplări încă nerostite în spațiul public.

Cum să nu urmărești convorbirea cu părintele profesor Ion Buga despre teologie, despre esența creștinismului și rolul pe care trebuie să îl aibă în viața noastră Iisus Hristos? Un exemplu interesant și de urmat. Un deputat social-democrat, fost ministru al Culturii, învață și ne învață cum să prețuim valorile și cum să ne modelăm spiritul.

VIDEO

Citește în continuare

POLITIC

Deputat: Guvernarea PNL-USR a liberalizat piața energiei într-un moment total neprielnic

Publicat

pe

Deputatul Radu Popa, vicepreședinte PSD Dâmbovița, este un politician consecvent, bine antrenat pe frontul informației, atent la tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru din punct de vedere politic, economic și social. Radu Popa a reperat, cu multe luni în urmă, pericolul care amenința țara din cauza convulsiilor care începuseră pe piața europeană a energiei.

PSD nu se afla la guvernare când, de la cea mai înaltă tribună a Parlamentului, deputatul Radu Popa a atras atenția puterii de atunci, pe care o numea „de centru noapte”, asupra problemelor cu care se vor confrunta românii din cauza liberalizării pieței la energie electrică și la gaze naturale, realizată fără analize judicioase, fără să fie pregătit un pachet de măsuri de protecție a populației vulnerabile în fața valului incontrolabil al majorărilor de prețuri.

Radu Popa a prezentat și soluții, înainte de a porni acest coșmar: exploatarea resurselor de gaze naturale interne, numim aici imensul zăcământ de gaze de la Caragele și pungile de gaz existente pe platforma Mării Negre. Nu au fost uitate nici grupurile de termocentrale din Oltenia. Din păcate, nimeni nu a îmbrățișat aceste soluții. Considerându-l vinovat de toată această bulibășeală, pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, deputatul social-democrat i-a cerut demisia. Se întâmpla în septembrie 2021.

Este de remarcat faptul că Radu Popa își menține ideile și nu îi iartă pe cei care au greșit nici acum când sunt parteneri de guvernare cu PSD, chiar dacă cu destulă subtilitate. Fostul premier Florin Cîțu și ministrul Virgil Popescu sunt în continuare criticați de Radu Popa pentru pozițiile adoptate.

„Suntem într-o criză suprapusă și ne îndreptăm cu pași serioși către o furtună din zona asta, fiindcă se suprapun mai multe crize și se adâncesc. Sper ca, în aceste zile, să iasă din dezbatere soluțiile cele mai bune. Românii așteaptă de la noi soluțiile”, a precizat deputatul social-democrat.

A mai spus Radu Popa că această criză a fost cauzată de politicienii care au condus țara în ultimii ani.

„Suntem în această situație fiindcă ne-am grăbit într-un mod nepermis, inconștient, cu această liberalizare a pieței energiei într-un moment total neprielnic. Politicienii liberali care au condus România până la apariția acestei coaliții s-au grăbit. Nu vreau să dau vina pe nimeni, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume. A fost o guvernare PNL-USR și oamenii atunci s-au grăbit.

În momentul când România a intrat în această criză sanitară cu care nu ne-am mai confruntat niciodată, nu știam cum să o abordăm, nu înțelegeam impactul asupra economiilor și asupra industriilor, era foarte greu să credem că vom gestiona noi atât de inteligent crizele suprapuse și toată lumea va fi mulțumită.

Ministrul însuși a declarat, înainte de decembrie anul trecut, că o dată cu liberalizarea pieței energiei vor scădea prețurile. Era foarte puțin probabil să se întâmple asta”, a mai precizat parlamentarul social-democrat Radu Popa.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Dezvoltare Web FN WEB SOFT