M-a surprins nu tocmai plăcut imaginea preşedintelui Klaus Iohannis de la Alba Iulia, înconjurat în mare parte numai de generali ai Serviciului Român de Informaţii. Gestul pare nefiresc într-o ţară europeană, unde, cel puţin la nivel teoretic, valorile democraţiei ar trebui să conteze enorm. Nu vreau să fac o analiză profundă a fotografiei cu pricina, nici nu ar mai conta acum. Ce a fost de arătat, s-a comunicat fără nicio subtilitate!
Mă aşteptam ca la acest moment unic, de Centenar, şeful statului să aibă în jurul său copii în straie populare, tineri cu chipurile îmbujorate şi neatinse de umbra îndoielii politice. Mai multă culoare şi vibraţie. Când colo, văd într-o fotografie de la Alba Iulia, larg comentată de media românească, parcă un dispozitiv militar specific Americii Latine.
O imagine rece, plină de duritate şi pasivitate, care m-a înfiorat. Ceva trist, care m-a făcut să cred că, de fapt, nu trăiesc în ţara mea, ci în ţara lor, iar eu, tu şi noi suntem doar simple piese de care tipii ca cei din jurul preşedintelui Iohannis se pot dispensa oricând, cu protocoale sau fără.
Nu ştiu care este numele celui care se ocupă de imaginea în lume a şefului statului, nici nu mă interesează, dar a greşit când a acceptat un asemenea dispozitiv de forţă în jurul preşedintelui. Între Iohannis şi popor, s-a văzut un zid. Atât.
Unde sunt porumbeii, florile, gingăşia şi emoţia momentului în marea aceea de caschete aurii? Sunt de acord cu rolul instituţiilor statului în menţinerea echilibrului social şi economic, în menţinerea păcii, stabilităţii, integrităţii naţionale, dar parcă, la Alba Iulia, am arătat prea mult.
Ostentativ a fost scoasă la vedere forţa, garda din jurul lui Iohannis. Parcă voiau să ne comunice subtil aveţi grijă cu cine vă puneţi. Ceauşescu, căruia, la astfel de evenimente, îi plăcea să fie înconjurat de şoimii patriei, de pionieri cu braţele pline de flori, de zâmbete, chiar dacă nu erau sincere, dacă ar mai fi trăit, ar fi invidios pe Klaus Iohannis!