Connect with us

ACTUALITATE

Judecătorii de la Curtea de Apel Oradea nu voiau să mai judece dosarele de la DNA!

Publicat

pe

Sursa foto: www.puterea.ro

Abuzurile pe care le-au săvârşit, în ultimii ani, reprezentanţii unor instituţii de forţă, recte binomul DNA-SRI, vor măcina şi provoca convulsii încă multă vreme de aici înainte în societatea românească.

Dacă PSD şi ALDE, jurnaliştii curajoşi, nu ar fi luat poziţe, nu ar fi intervenit prin mijloace legale, democratice, constituţionale pentru a stopa acest flagel de factură stalinistă, situaţia ar fi scăpat de sub control, existând riscul ca fiecare dintre noi, prin măsluiri şi interceptări prefabricate în laboratoarele sistemului represiv sau cu sprijinul unor delatori de formaţie, să devenim ţinte, să fim şterşi, printr-o bătaie de ciocănel al unui complet specializat, din rândul normalităţii şi aruncaţi în derizoriu şi incertitudine.

Scandalul declanşat la Oradea de înregistrările audio în care procurori DNA puneau la cale modul în care pot acţiona pentru timorarea unor judecători a provocat reacţii de indignare în rândul opiniei publice, care a văzut că s-a depăşit chiar şi limita absurdului. Magistraţii judecători de la Curtea de Apel Oradea au găsit o formă de protest împotriva acestor abuzuri comise de inchizitorii de la DNA.

Doi judecători au făcut cerere de abţinere de la judecarea unor dosare instrumentate de DNA. Chiar dacă se pare că cererea nu le-a fost aprobată, s-a creat un precedent deosebit de periculos care arată neîncredere în cei care se ocupă de anchetarea unor cauze, în veridicitatea şi modul în care au fost adunate probele de la dosar.

Cititi mai mult
Reclamă
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITATE

Primar Târgoviște: Șapte victorii la rând pentru Chindia par a fi greu de digerat de către unii!

Publicat

pe

În ultimii ani, deloc puțini, Chindia Târgoviște, echipa de fotbal fanion a județului Dâmbovița, a fost atacată din toate părțile. Cu sau fără motive reale! Cert este că sunt unii care și-au făcut un țel din a întreține o atmosferă de scandal în jurul Clubului, chiar și atunci când se întâmplă lucruri bune. Atitudinea aceasta l-a determinat pe primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian, să le răspundă printr-un text postat pe rețelele de socializare.

„Nu am obiceiul de a mă pronunța public pe acest subiect, dar văd că, în ultimul timp, prestația echipei noastre deranjează. Șapte victorii la rând în campionat par a fi greu de digerat de anumite persoane, inclusiv de prin zonă!

Am convingerea că AFC Chindia își va continua cu aceeași hotărâre drumul spre obiectivul dorit de noi toți: revenirea pe prima scenă fotbalistică! Nu va fi ușor, dar jocul echipei ne dă motive solide să credem că vom reuși!

Încă ceva: echipa nu are nici pe departe o situație precară, fiind stabilă din toate punctele de vedere. O echipă a dispărut efectiv după retrogradarea în Liga 2, două echipe din Superligă sunt în insolvență, alte două în concordat preventiv, la altele sunt restanțe la salarii de 3-4 luni, dar tot Chindia este „oaia neagră”.

Noi am ales să reconstruim după retrogradare, să nu capitulăm și suntem pe cale să reușim! Mulțumiri suporterilor Chindiei, i-am văzut pe arșiță la stadion, i-am văzut în ploaie la Ștefănești și i-am văzut luând atitudine atunci când echipa este denigrată! În final, cum spunea un suporter: Nu mor caii când vor câinii!”, a transmis primarul Daniel Cristian Stan.

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

ACTUALITATE

Să ne amintim să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

Publicat

pe

Astăzi îi cinstim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, simboluri ale curajului, credinței și ocrotirii divine.

Fie ca sabia dreptății Sfântului Mihail și vestea cea bună adusă de Sfântul Gavriil să ne amintească mereu să alegem binele, să păstrăm credința și să nu ne pierdem speranța!

La mulți ani tuturor celor care poartă numele Mihai, Mihaela, Gabriel și Gabriela și își sărbătoresc onomastica! Să aveți parte numai de bine!

Marian Șerban,
Primarul comunei Poiana, județul Dâmbovița

Urmărește Incomod Media și pe Google News

Cititi mai mult

Cele mai citite