Conectați-vă cu noi

OPINII

Kovesi, pe calul alb spre maica Europă!

Publicat

pe

Ce înseamnă Europa, politica care se face acolo! Cât a urlat presa, PSD-ul, ba chiar şi creatorul Băsescu despre binom, despre abuzurile DNA, a fost vax în ochii Europei civilizate. Au întors spatele. S-au făcut că nu văd plângerile oficiale, probele şi argumentele care au arătat, au demonstrat că, la noi, câţiva ani, a înflorit din plin stalinismul, că s-a trăit sub spectrul puşcăriei.

După ce a făcut prăpăd în ţară, s-a urcat Laura Codruţa Kovesi pe un cal alb, chiar dacă era la origine negru şi doar a fost vopsit, ajutată de lacheii din marile capitale occidentale, şi a pornit, cică singură, spre porţile Parchetului European.

L-a luat cu asalt, sprijinită de democraţia vestului, de iluştrii gânditori de scaun de prin varii comisii cu denumiri sofisticate, de cei care ne-au acuzat că jandarmii i-au bătut pe demonstranţii din 10 august 2018, la Bucureşti, dar nu au vrut să vadă ce au făcut omologii francezii cu protestatarii în centrul Parisului! Adică, lor le este permis să dea cu pulanul în cetăţeanul protestatar, fiindcă sunt democraţii avansate, cu ştaif, cu breton. La ei, cucuiele sunt permise! Noi nu avem voie. Trebuie să mâncăm încă mămăligă şi să le ascultăm poveţele până la… sfântul Schengen!Să stăm în cap dacă ni se cere, fiindcă este în spiritul european!

La ei abuzurile sunt sancţionate, demascate. La noi sunt manifestări corecte ale Justiţiei, ale statului de drept. Ce ne mai mirăm atâta? Este ordin pe unitate europeană, poate mai departe, ca Laura Codruţa Kovesi să fie şefă peste procuratura europeană!

Vor unii politiceni vestici să semene teroarea, să bage controlul în draci la cei din Est, care sunt abonaţi la fondurile europene, vor să facă ordine în România din exterior, dacă dinăuntru nu se mai poate, fiindcă a fost prea vizibil abuzul. E o schemă. Un deziderat care se pierde în istorie, acela de a instaura o aşa-zisă normalitate invocând răul. Magie!

Problema este că nu prea mai are cine lupta cu Kovesi. Cu sistemul care reînmugureşte. PSD-ul, pe zi ce trece, îşi pierde din credibilitate. Fâsâie. Apar găuri în balon. Îl lipesc ei, pe ici, pe colea, cu gumă de mestecat, chiar dacă este de marcă, dar nu ţine. Damful este plăcut, te ameşteşte, dar nu opreşte fâsâiala, care îi duce în sus, în loc să-i pună cu picioarele pe pământ.

Social-democraţii sunt din ce în ce mai mult preocupaţi de proprile găşti, de propriile interese. Nu văd mai departe de curtea lor. Dacă văd un chip străin la poartă, pun câinii pe el. Aşa, fără să se uite mai întâi şi să întrebe ce vrea omul acela până la urmă, are sau nu are dreptate în ceea ce spune.

Încă un mandat la comandă îi vor face şi mai reci. Este o tară, o boală a politicianului român. Când şade prea mult la putere, se rupe de popor, se gândeşte doar la el, se bucură şi apreciează din plin chiar şi lucrurile greşite pe care le face. E un soi de orbeală. Dar nu ca la găini, ci ca la îmbuibaţi. Demagogia şi prosperitatea personală le apasă prea greu pe ploape! Poate se trezesc. Rup amorţeala asta de ciorchine stafidit.

Să revenim la Kovesi. E pe calul său. Dă înainte. Europa îi aruncă flori în cale, o elogiază, iar noi ne uităm ca proştii şi nu înţelegem de ce maica cătuşelor şi ridicării cetăţenilor din stradă, a interceptărilor totale, a condamnărilor cu cântec este bine văzută de politicianul sulemenit al vestului. Care este scopul? Vom afla vreodată? Sau ştim, dar nu ne vine să credem…

Chiar dacă nu iese Kovesi la această ruletă politică, gustul amar rămâne. Acela că Europa s-a făcut că nu vede că, în România, câţiva ani buni, abuzul a fost rege!

Citește mai departe
Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

OPINII

Mesajul din poza politică de grup!

Publicat

pe

Au trecut şi Sfintele Sărbători de Paşte. Acum, putem să ne revenim. Să vedem ce se mai întâmplă prin găştile de campanie. Adică prin partide, prin politica de bătătură. E bine că biserica, exploatată la maximum de politicieni, care vor să-şi facă imagine, rămâne la fel: trainică, viguroasă, chiar dacă cei care se pozează în faţa ei, an de an, nu sunt mereu aceiaşi. Se schimbă şi ei după vremuri, după timpuri, după interes. Nu mai este în faţă cine a fost ieri, iar mâine, probabil nu va mai fi cine este azi. După cum se succed lucrurile, sigur apare un element de noutate şi anul viitor…

Poza de grup spune multe despre ceea ce se întâmplă, bun sau rău, în jurul nostru. Dacă apare o figură nouă într-un colţ, mai retrasă, ştim bine că omul respectiv ori îşi face intrarea, ori este undeva mai la nebăgare în seamă, ori a apărut în fotografie fiindcă nevoia l-a adus aici. Dacă unul stă mai departe şi nu prea vrea să iasă în cadru sau se simte stinghereala pe chipul său, este clar că nu prea îi place compania. Cel care zâmbeşte prea larg, când în jurul său sunt mulţi care l-ar mânca cu fulgi cu tot, sigur vrea să dea dovadă de stăpânire de sine, de cutezanţă. Mai sunt şi indivizii care stau în faţa camerei din obişnuinţă, fiindcă ştiu că rostul lor este acolo. Ei reprezintă echilibrul imaginii. Nu îi deranjează dacă, de la an la an, îşi tot schimbă unii poziţiile. E chestie de conjunctură, de istorie, de tras macazul.

Stările vizibie ale unui personaj imortalizat se mai schimbă şi în funcţie de cine se aşează lângă el sau în zona imediată. Dacă simte că este înconjurat de prieteni, se observă rapid relaxarea, degajarea. Dacă cel pe care nu îl agrează îi consumă oxigenul, ia o poziţie mai rigidă, mai băţoasă, pregătit parcă de ripostă. De obicei, în fotografiile de grup politic, râd cei care sunt la butoane sau cei care nu au nimic de pierdut.

Nu trebuie trecut cu vederea chipul plictisit, rutinat, obosit de stat mereu printre trecătoarele personaje. Imaginea clară a omului care îşi face datoria, calm, fix, neîntrebător şi nemirat de ceea ce se întâmplă în jurul său. E obişnuit cu alternanţa eroilor, cu schimbatul căpitanului brusc şi din mers.

Mai citeşti cu uşurinţă pe feţele unora mesajul „ce să faci, asta e politica, dacă intri în jocul acesta, pui sentimentele şi principiile deoparte, le ascunzi în pădure”. Ăştia, de obicei, sunt ţapeni în poză, siguri pe ei, îşi înfig pantofii bine în covor, să nu cadă.

Oricum, fotografia de grup politic îţi mai decodifică şi cum stau lucrurile privind coeziunea în gând şi în faptă, comunicarea, relaţia. Dacă oamenii sunt mai mulţi, apropiaţi, înghesuiţi, dornici de a fi acolo pentru a fi surprinşi, e rost de unitate, de forţă. Dacă zona de încadrat este ceva mai rarefiată, cu pauze şi goluri întrebătoare, fiindcă mulţi au fugit sau şi-au manifestat dezinteresul de a poza, e o problemă!

Citește în continuare

OPINII

Sfidarea, ca normă a democraţiei!

Publicat

pe

Mă cuprinde lehamitea, scârba, când văd cum ne sfidează unii oameni, care trăiesc ca nababii din banul public, cu maşină la scară, cu conturile grase, cu tot soiul de facilităţi, stăpâni, de cele mai multe ori, pe viaţa muritorului de rând.

Nu vrea burghezul comunist aflat la cârma unor instituţii de forţă, păstrat în jilţuri de pe vremea lui Ceauşeacu, să se retragă când i se găsesc diferite vine, când se află că nu a fost tocmai uşă de biserică, aşa cum se credea.

Mentalitatea celor care au impresia că li se cuvine totul, caracterul unor indivizi care şi-au făcut un ideal din a-i timora pe alţi, din a-i abuza şi persecuta, de a răspunde unor comenzi venite prin varii canale, de a te executa când i se cere fără milă şi remuşcări, încă rezistă, ba chiar înfloreşte în România!

Asistăm, de mai multe zile, la un spectacol grotesc, pe care ni-l oferă procurorul general al României, Augustin Lazăr, acest înalt funcţionar al statului, care nu ştie ce înseamnă cum este să trăieşti de azi pe mâine, care de-o viaţă s-a adăpat la găleata de aur a banului public, acum, când s-a demonstrat, cu martori, că, în perioada comunistă, ca tânăr procuror, a dat dovadă de un comportament inuman vizavi de unii români care luptau împotriva regimului comunist. Un procuror care a slujit Aiudul, una dintre cele mai groaznice închisori din România, nu vrea să se retragă din funcţie. Ţine cu dinţii de scaun. Cineva îi spune să nu cedeze, să stea acolo, să agite spiritele, să arate că sistemul este încă în forţă. Ce atâta democraţie!

Comportamentul discreţionar, la ordin, este încă tare prin instituţiile de forţă ale statului, de parcă nu am şti. Avem exemple nenumărate. Şi, din păcate, unii nu se sfiesc să o arate. Augustin Lazăr nu vrea să facă un pas înapoi. Merge înainte. Sfidează. Ne consideră proşti, pigmei, neînsemnaţi, neputincioşi. Ba chiar se crede el victima unor comploturi politice!

Nu-ţi vine să crezi că tocmai apărătorii democraţiei şi libertăţii, aceia care reprezintă partidele istorice a-i căror înaintaşi au pătimit şi au pierit în închisorile comuniste, care au trăit şi s-au confruntat cu cerberii sistemului stalinist, tac şi fac pe mieluşeii. Ruşinos!

Citește în continuare

PUBLICITATE

Cele mai citite

Politică de cookies | Politică de confidențialitate

© 2014 - 2018 incomod-media.ro. Toate drepturile rezervate. ISSN 2285-7095 | Servicii Web Florin Web



error: Conținutul este protejat!!